Rămas fără fotoliul de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir (foto) și-a canalizat toată atenția asupra afacerilor, iar când este întrebat despre fotbal spune răspicat că este doar spectator și că nu vrea să revină în branșă. GdS a stat de vorbă ieri cu „Mitică de la Ligă“, care a făcut o scurtă analiză a parcursului echipei CS Universitatea Craiova și i-a îndemnat de finanțatori să bage mâna în buzunar și să aducă fotbaliști valoroși dacă vor să facă performanță.
GdS: CS Universitatea Craiova și-a reluat de ieri (luni – n.r.) pregătirile, iar toată lumea e optimistă…
Dumitru Dragomir: E o grupare serioasă acolo. Primărița e serioasă, patronii la fel, antrenorii sunt foarte buni, iar echipa e bunicică. Dacă ar face și ceva transferuri, ar fi și mai bine.
GdS: V-a surprins parcursul echipei de până acum, ținând cont că a terminat pe locul cinci încă din primul an petrecut în Liga I?
D.D.: În momentul în care i-au pus pe cei doi antrenori, foști mari fotbaliști ai Craiovei, olteni adevărați, mi-am dat seama că se va face o treabă bună. Mai ales că am aflat că și patronii aceștia sunt oameni serioși, care iubesc culorile alb și albastru și vor să facă performanță. Craiova avea nevoie de o echipă serioasă.
GdS: Craiova a fost la un pas de podium și de cupele europene, dar jucătorii au fost afectați după răspunsul negativ primit de la UEFA și rezultatele n-au mai fost la fel de bune. Credeți că ar fi trebuit să joace în Liga Europa dacă ar fi îndeplinit criteriul sportiv?
D.D.: Sigur că da. Acel articol din regulament e o tâmpenie. Atâta timp cât îți câștigi dreptul sportiv, nu trebuie să fi împiedicat de niște lucruri aberante, că nu exiști de nu știu câți ani și așa mai departe. Faci probă la căsătorie, ce naiba?! E fotbal, domnule, se pune ce se joacă pe teren.
Vătăjelu, preferatul său
GdS: Cine v-a plăcut cel mai mult de la CS Universitatea în ediția trecută?
D.D.: Fundașul stânga Bogdan Vătăjelu. E fotbalist de clasă, o să ajungă departe.
GdS: A devenit un obișnuit al naționalei, dar nu prea joacă.
D.D.: Ar trebui să joace titular și la națională, pentru că e mai bun decât toți. E mai puțin bun decât Raț, dar este imediat după el. Este un fotbalist de mare viitor.
GdS: Am pierdut trei jucători în această vară, Brac, Frăsinescu și Brandan. Se va simți lipsa acestora?
D.D.: Părerea mea e că nu. Cârțu și Săndoi știu ce să facă. Haideți să vă spun ceva: mie nu-mi plăcea Brandan! Era un fotbalist lent, stopa jocul. Într-adevăr, avea o viziune bună, era un fotbalist constant, dar nu rupea gura târgului.
GdS: Clubul a investit mult în centrul de copii, iar în ultimul timp a dat destui juniori la echipele naționale. Ar trebui mizat mai mult pe tinerii din propria ogradă?
D.D.: Haideți să o spunem pe-a dreaptă: Oltenia este un izvor inepuizabil de talente. De acolo vor mai apărea fotbaliști mari în următorii ani, o să vedeți. Cine se ocupă de centrul de copii și juniori trebuie să se dedice în totalitate și dacă o să aveți terenuri bune, suficiente ca acești copii să crească în valoare, o să fie bine în curând. Acum trebuie urmăriți cu atenție și promovați doar atunci când merită, iar cei doi antrenori sunt foarte experimentați și știu când pot să-i forțeze.
„Să nu mai aud de fotbal. Fotbalul egal pușcărie“
GdS: Anul acesta putem prinde cupele europene?
D.D.: Depinde de ce transferuri fac celelalte echipe, dar și CS Universitatea Craiova. Am înțeles că ați făcut doar un transfer, că ați adus un bulgar, să dea Dumnezeu să fie foarte bun. Dar erau câteva „piese“ pentru care ar fi trebuit să vă bateți. Eu luam de la Petrolul vreo trei, pe Alcenat, pe vârful de atac, Astafei, și îl luam și pe bătrânul ăla, Teixeira, care e fotbalist. Din câte știu a încercat Craiova să-l ia, dar… Poate gândirea este de întinerire la Craiova și nu de performanță. Eu cred că și cu lotul actual va prinde play-off-ul. Oricum, va fi un campionat foarte interesant.
GdS: În cât timp o vedeți pe CS Universitatea să lupte pentru titlu?
D.D.: Cu vreo trei transferuri bune, chiar de anul ăsta. Sunt fanul ei. Toată viața am iubit și susținut fotbalul craiovean. Fiind oltean, am și jucat pe acolo puțin, și am ținut întotdeauna cu Craiova.
GdS: Cum comentați că aproape toți foștii jucători emblematici sunt alături de CS Universitatea şi sunt voci care îi blamează și susțin că adevărata echipă este la Adrian Mititelu?
D.D.: Ce atâta discuție, băi, fraților, pe această temă. Aia e una și asta este alta. Oameni nebuni… Păi ce, joacă tricourile și leul de pe piept? Să pună mâna și să cumpere jucători de valoare și să crească jucători de valoare. Asta este problema, trebuie să trăiești prezentul și să construiești viitorul, să nu trăiești din amintiri. Ce, vine cineva să-l mai vadă jucând acum pe Cămătaru, pe Cârțu și ceilalți? Vin să-i vadă pe fotbaliștii actuali, pe cei tineri.
GdS: Vă gândiți să reveniți în fotbal?
D.D.: Să nu mai aud de fotbal. Fotbalul egal pușcărie.