Juniorii C de la CS Universitatea Craiova au devenit astăzi vicecampioni naţionali, după ce au pierdut cu scorul de 3-1 finala competiţiei, disputată la Buftea, în compania celor de la Academica Piteşti. Golurile învingătorilor au fost marcate de Baicu (’21), Zade (’41) şi Poda (’46), replica oltenilor venind prin Zbona (’16).
Academica Argeş Piteşti: Dragoş Petrişor – Andrei Oreviceanu, Iulian Tudirenchi, Ionuţ Putaru, George Ban, Mario Gândac (’28, Ionuţ Păun), Alexandru Brînză, Paul Szecui, Alexandru Fundătureanu (’17, Raoul Baicu), Rareş Poda, Andrei Zete. Antrenor: Viorel Dumitrescu.
CS Universitatea Craiova: Andrei Bobonete – Constantin Olteanu, Raul Constantinescu, Sorin Sima, Hristos Vadasis, Vladimir Screciu, Andrei Dobre (’59, Valentin Mihăilă), Adrian Nichifor, Alexandru Gârbiţă, Viorel Zbona, Leonardo Mitroscsak. Antrenor: Marian Calafeteanu.
Au arbitrat: Ionuţ Coza (Cernica) – Ionuţ Măndiţă (Tunari), Dragoş Radu (Dragomireşti); Ştefăniţă Dănilă (Buftea).
Observator: Ştefan Poenaru (Bucureşti).
„Sunt puţin supărat, trebuie să recunosc. Prima repriză a fost bună, am controlat-o, dar apoi am cedat uşor, uşor. Poate şi miza a apăsat mult pe umerii lor. Toate golurile le-am luat pe fondul unor greşeli personale, dar sunt copii şi trebuie să-i înţelegem. Am mare încredere în ei în continuare”, a declarat antrenorul Marian Calafeteanu, pentru GdS.
Este al doilea titlu de vicecampioni naţionali obţinut de centrul de copii şi juniori al CS Universitatea Craiova în acest sezon încheiat, după ce în urmă cu aproximativ o lună republicanii B, conduşi de Nelu Petrişor, au primit, de asemenea, medaliile de argint.
Galerie foto: