8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU nu mai alocă bani pentru transferuri?

CSU nu mai alocă bani pentru transferuri?

Felix Grigore menţine suspansul în privinţa noutăţilor de la lot
Felix Grigore menţine suspansul în privinţa noutăţilor de la lot

Aflat în Austria, managerul general al CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, a vorbit despre condițiile și modul în care decurge pregătirea la Fugen și despre amicalele din această vară, fiind convins că la startul noului sezon, alb-albaștrii vor fi în formă maximă.
„Am început cantonamentul de patru zile cu gânduri mari. Ne-am propus ca obiectiv anul acesta o clasare între primele patru echipe, ceea ce presupune o participare în cupele europene anul care urmează. Avem condiții ireproșabile la Fugen. Suntem adevărați profesioniști, lucrăm așa cum trebuie la acest club. Cu câteva luni în urmă am fost aici, am văzut terenurile, hotelul, partea de piscină, de recuperare și toate sunt la superlativ. La superlativ sunt și meciurile amicale pe care le avem: întâlnim Ludogorets și Dinamo Kiev. Nici una dintre echipele românești nu are adversari de asemenea calibru. Toate echipele sunt de cupe europene, încheind cu două jocuri extrem de puternice, în 1 iulie cu Ludogorets, iar pe 2 iulie cu Dinamo Kiev. Asta înseamnă că ne pregătim asiduu pentru începerea campionatului, astfel încât la startul noului sezon să fim în formă maximă“, a declarat Felix Grigore, pentru site-ul oficial al grupării din Bănie.

„Ne gândim să promovăm deja jucători din propria pepinieră“

Conducătorul formației alb-albastre a vorbit și despre capitolul transferuri, lăsând să se înțeleagă că bulgarul Apostol Popov ar fi singura noutate din lot pentru noul sezon, punctând că Emil Săndoi și Sorin Cârțu ar urma să promoveze mai mulți tineri de la echipa a doua.
„Noi i-am obișnuit pe suporteri cu multe transferuri. Numai că vara trecută am făcut multe pentru că era nevoie, doar ce promovasem din Liga a II-a. Acum spun că avem o echipă puternică, ne vom baza pe omogenitate. Ne gândim să promovăm deja jucători din propria pepinieră, pentru că avem nevoie de olteni în echipă, de jucători cu spirit de oltean, care să știe ce înseamnă CS Universitatea Craiova. Aștept mult de la Ferfelea, Curelea și Bancu. Sunt jucători foarte buni și au fost diferite probleme cu ei. Sper ca să ajute din plin echipa pentru a-și îndeplini obiectivul anunțat. Curelea este, în opinia mea, unul dintre cei mai buni atacanți din România în momentul actual“, a spus Felix Grigore, vorbind și despre Popov și Mazarache: „Popov este un jucător cu experiență, care trebuie să-și câștige locul de titular, pentru că noi mai avem pe linia de fund jucători foarte buni și mă refer la Izvoranu, Acka, Kay și Avrămia. În ceea ce-l privește pe Mazarache, este un tânăr pe care încercăm să-l ajutăm să facă pasul de la Liga a III-a, la Liga I și depinde numai de el“.

Nu va fi neglijată nici o competiție

Felix Grigore nu are nici o preferință în ceea ce privește prima etapă, ținând cont că mâine va avea loc tragerea la sorți a țintarului Ligii I, și a punctat că gruparea din Bănie va fi atentă nu numai la campionat, ci și la Cupa României și Cupa Ligii.
„Nu am preferințe privind adversarii, ținând cont că vom întâlni toate echipele atât acasă, cât și în deplasare. Toată lumea a spus anul trecut că avem jocuri grele la început, așa a și fost, numai că, ați văzut, am terminat pe locul cinci, care ne onorează, pentru că eram o echipă nou promovată. Principalul obiectiv al echipei este știut: locurile 1-4. Dar se va pune accent și pe celelalte două competiții, Cupa României și Cupa Ligii. Cu siguranță vom intra pe teren și în jocurile din Cupa Ligii, și în cele din Cupa României, numai și numai cu gândul victoriei“, a spus Felix Grigore.

„Ne dorim să avem a doua echipă la nivel de fotbal profesionist“

Oficialul CS Universitatea a vorbit și despre partida retur a barajului de promovare în Liga a III-a, considerând că „satelitul“ condus de Daniel Mogoșanu nu poate rata obiectivul după ce a trecut cu 4-0 de Pandurii Cerneți pe „Extensiv“.
„Am câștigat cu 4-0 și este o victorie arhisuficientă, pentru că vorbim despre o echipă a doua bună a clubului nostru, formată din tineri care, așa cum spuneam, ne dorim să facă pasul către echipa mare. Așteptăm o victorie și în deplasare, chiar dacă nu vor mai fi jucători de la echipa mare. Această promovare pe care ne-o dorim cu toții face parte din obiectivele clubului nostru. Vrem să avem a doua echipă la nivel de fotbal profesionist“, a spus Felix Grigore, apreciind locul doi pe țară obținut de juniorii C: „Nu ne rămâne decât să sperăm că la anul vom lua și un titlu național. Rezultatele oricum sunt foarte bune la centrul de copii și juniori. Anul acesta am jucat și o semifinală pe care eu o consider finală, pentru că la juniori B am avut ghinionul de a cădea chiar cu Academia Hagi, câștigătoarea competiției. Se face o muncă foarte bună acolo. În anii următori ne propunem nu doar să jucăm finale, ci chiar să le câștigăm“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS