4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCresc prețurile la apă și canalizare

Cresc prețurile la apă și canalizare

Prețurile la apă și canal se vor majora din nou, începând cu 1 iulie. Consilierii locali ai municipiului Craiova vor vota, joi, în ședința ordinară, majorarea acestor tarife, conform Strategiei de tarifare consolidată și extinsă pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare. Prețul la apă potabilă va crește de la 3,06 lei/mc la 3,32 lei/mc, iar tariful de canalizare-epurare, de la 2,06 lei/mc la 2,17 lei/mc. Prețurile amintite nu includ TVA.
Elaborarea strategiei de tarifare menționată mai sus a fost realizată de către Consultantul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în cadrul lucrărilor premergătoare acordării creditului de 13 milioane de euro pentru cofinanțarea masterplanului de apă și canalizare, realizat și cu fonduri venite prin Programul Operațional Sectorial Mediu.
Conform contractului și actelor adiționale ulterioare, prețul apei și serviciului de canalizare-epurare pentru abonații Companiei de Apă Oltenia va continua să crească până în anul 2017, în luna iulie a fiecărui an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS