Regia de Apa vrea sa stopeze comercializarea capacelor de canal
Pina cind se va hotari implementarea unui sistem de securizare antifurt pentru capacele de canal, Regia Autonoma de Apa (RAA) Craiova s-a hotarit sa ia masuri drastice impotriva celor care incalca legea. Desi regia a trimis numeroase memorii reprezentantilor fortelor de ordine din oras, s-a constatat insa o crestere a furturilor in 2005. „Nici la inceputul acestui an nu am inregistrat rezultatele dorite. Din aceasta cauza, prin intermediul primariei, am avertizat toate unitatile care primesc materiale refolosibile sa nu ii mai plateasca pe cei care aduc spre valorificare capace, rame sau gratare de scurgere, chiar daca acestea nu sint intregi“, a precizat Steliana Badescu, purtatoare de cuvint a Regiei Autonome de Apa Craiova.
Biciclist accidentat la Virtop
Un biciclist a fost grav ranit in urma unui accident rutier petrecut luni dimineata pe raza comunei doljene Virtop. Nicolae Teleianu, de 51 de ani, din Plenita – Dolj, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310, l-a acrosat cu masina pe Haralambie Marin, de 50 de ani, din Virtop, care, deplasindu-se pe bicicleta, nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers. In urma cercetarilor, politistii au constatat ca soferul avea permisul suspendat pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Nicolae Teleianu s-a ales cu dosar penal atit pentru vatamare corporala grava din culpa, cit si pentru conducere fara permis.
Geanina fugise de acasa ca sa scape de cersit
Politistii doljeni au reusit sa gaseasca o fetita din Segarcea, care fugise de acasa. Duminica, politistii din orasul Segarcea au fost sesizati ca Geanina Costache, de noua ani, din localitate, a plecat simbata de acasa si de atunci nu a mai fost vazuta. In urma unei activitati ample, desfasurate atit pe raza localitatii de domiciliu, cit si in comunele invecinate, minora a fost gasita luni, pe raza localitatii Gingiova. Fetita le-a declarat politistilor ca fugise de acasa pentru ca tatal ei o batea si o trimitea la cersit. In urma acestei intimplari, tatal Geaninei s-a ales cu dosar penal pentru savirsirea infractiunii de rele tratamente aplicate minorului. Oamenii legii au adus cazul in atentia Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului, care a decis ca fetita trebuie incredintata familiei, dar sub supravegherea inspectorilor directiei.
Cadavrul tinarului inecat in Jiu, gasit dupa sase saptamini
Cadavrul tinarului care s-a inecat, in urma cu o luna si jumatate, in riul Jiu, dupa ce a cazut cu masina in apa, a fost gasit duminica trecuta. Gheorghe Vilceanu, de 25 de ani, a fost gasit de familie in dreptul localitatii Turceni, fiind purtat de ape citeva zeci de kilometri. Parintii acestuia, importanti oameni de afaceri din Tirgu Jiu, au achizitionat o barca si l-au cautat zilnic pe fiul lor. Gheorghe Vilceanu a cazut pe 9 ianuarie cu masina in Jiu, in dreptul localitatii Virt, acesta fiind pe scaunul din dreapta al autoturismului condus de prietenul sau, care a reusit sa se salveze. Masina a parasit partea carasabila, politistii sustinind ca viteza automobilului a fost de peste 170 km/h.
Medicamente pentru culturisti, oprite in Vama Bechet
Lucratorii vamali si politistii de frontiera doljeni au depistat duminica un italian care incerca sa intre in România cu 300 de fiole de Norditropin, substanta folosita pentru cresterea masei musculare si a celei osoase, pentru care nu detinea avizele necesare. La Punctul de Trecere a Frontierei Bechet-Dolj, s-a prezentat pentru a intra in tara cetateanul italian Roberto S., de 37 de ani, domiciliat in Germania, conducator al unui autoturism marca Audi proprietate personala, conform documentelor prezentate la control. Cu ocazia verificarii masinii, echipa mixta formata dintr-un lucrator vamal si un politist de frontiera a descoperit in cotiera scaunului soferului, in compartimentul pentru casete audio, o cutie cu 300 de fiole de Norditropin, substanta pe care italianul nu a declarat-o si pentru care avea nevoie de avize speciale din partea Ministerului Sanatatii pentru a o introduce in România. Norditropin este un medicament folosit de obicei de culturisti pentru cresterea masei musculare si a celei osoase. Luat la intrebari de vamesi si politistii de frontiera, italianul a declarat ca achizitionase medicamentele din Bulgaria si intentiona sa le comercializeze in Germania. Intreaga cantitate de Norditropin, evaluata la circa un miliard de lei, a fost retinuta in vederea confiscarii de autoritatea vamala, iar italianul s-a ales si cu o amenda contraventionala de 25 de milioane de lei.