4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj Încep probele scrise la bacalaureat - Aproximativ 5.000 de elevi doljeni, în febra examenelor

Încep probele scrise la bacalaureat – Aproximativ 5.000 de elevi doljeni, în febra examenelor

brancusi ziar

După aproximativ trei săptămâni în care elevii de clasa a XII-a au susținut probele de evaluare a competen­țelor lingvistice de comunicare orală în limba română, a competențelor digitale și a celor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, astăzi încep probele scrise ale examenului de bacalaureat.

Astăzi are loc proba scrisă la limba și literatura română. Anul trecut, la examenul de bacalaureat, la proba scrisă de limba și literatura română, elevii de la profilul real au avut de făcut o analiză a unui fragment din nuvela „Omul din vis“ de Cezar Petrescu, un text argumentativ despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi un eseu despre viziunea asupra lumii într-un text poetic al lui Eminescu. Cei de la profilul uman au avut de realizat o analiză a unui fragment din „Donna Alba“ de Gib Mihăescu, un text despre importanţa activităţilor de îndrumare a lecturii elevilor şi un eseu despre viziunea asupra lumii dintr-un text aparţinând lui Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu. La fel ca și în anii trecți, la proba scrisă la limba şi literatura română, elevii vor primi subiecte diferenţiate, în funcţie de profilul urmat. Anul acesta, spre deosebire de sesiunile de examen din anii trecuţi, lucrările de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care au fost susţinute. Totodată, prin actul normativ publicat recent au fost schimbate datele la care vor fi afişate rezultatele. Ordinul MECS nr. 4265/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului MEN nr. 4430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional – 2015 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 456 din 24 iunie şi se aplică de la data publicării. Primele rezultate de la bacalaureat vor fi anunţate pe 7 iulie 2015, şi nu pe 6 iulie 2015, aşa cum era prevăzut în calendarul iniţial.
Ieri, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj au organizat ședința publică de tragere la sorți pentru stabilirea componenței comisiilor din Centrele de Examen (CE) și din Centrele Zonale de Evaluare (CZE), privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat 2015. Marius Bălașa, reprezentant al Ministerului Educației, Mihnea Barbu – reprezentantul elevilor din județ, Mihaela Popescu – reprezentanta asociației părinților, dar și inspectori școlari și profesori au asistat la tragerea la sorți. La bacalaureatul din acest an, în județul Dolj, 1.500 de cadre didactice vor fi implicate în desfășurarea examenului. Pentru calitatea de președinte de comisie, 16 profesori și-au depus candidatura, pentru cea de vicepreședinte – 67 de dascăli, iar pentru a fi membri în comisia de bacalaureat – 104 profesori. Tot ieri, s-a stabilit ca la Școala nr. 2 „Traian“ din Craiova să fie aduse toate lucrările de la bacalaureat, apoi să fie trimise pentru corectare în alt județ. Colegiul Național „Nicolae Titulescu“ va fi singurul centru din Dolj care va prelua tezele trimise din alt județ pentru a fi corectate de profesorii doljeni.

Instrucţiuni de desfăşurare

În ceea ce priveşte desfăşurarea examenului, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis că o parte dintre camerele video de la bacalaureat vor înregistra şi audio. Metodologia de organizare a bacalaureatului prevede că se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu. Procedura prevede ca la accesul candidaţilor în centrul de examen un cadru didactic şi un membru al personalului de pază să solicite fiecărui candidat prezentarea actului de identitate şi să verifice dacă fotografiile corespund. Potrivit metodologiei de examen, pentru elaborarea lucrării, candidaţii au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene pot folosi numai creion negru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS