8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRobert Căle: Mi-e dor de fotbal și abia aștept să arăt ce pot

Robert Căle: Mi-e dor de fotbal și abia aștept să arăt ce pot

Robert Căle (la minge) aşteaptă cu nerăbdare meciurile oficiale din noul sezon (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Robert Căle (la minge) aşteaptă cu nerăbdare meciurile oficiale din noul sezon (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Mijlocașul craiovean Robert Căle a crescut cu dorința de a aduce glorie culorilor Craiovei și a început fotbalul la FC Universitatea, club care l-a și format, fiind unul dintre remarcații lui Victor Pițurcă în perioada în care venise în Bănie. A urmat dezafilierea și a fost nevoit să coboare în Liga a III-a și să joace sub formă de împrumut pentru CS Apa, singura reprezentantă a Craiovei în acea perioadă din eșaloanele aflate sub egida FRF. Când a reapărut FC Universitatea în peisajul Ligii a II-a a fost „recrutat“ imediat, dar a prins cea mai neagră perioadă din cadrul grupării și a suportat, ca mulți alți jucători craioveni, rigorile legii privind insolvența, fiind cuprins în procesul acesta ca un bun, ca un obiect. I-a fost interzis de către judecătorul sindic să evolueze la altă echipă ca să-și câștige pâinea și a așteptat luni bune ca să revină pe teren. Sfârșitul calvarului a venit joia trecută, când a fost declarat jucător liber de contract de către Tribunalul Brașov, ieri primind și „binecuvântarea“ comisiilor FRF.
„Au fost multe luni neplăcute pentru mine. Ca fotbalist este foarte greu să stai pe tușă când ești accidentat, dar și mai dificil este să fii apt medical și să te țină în loc niște hârtii, cum a fost cazul meu. Am petrecut clipe frumoase la FC Universitatea, dar, dacă s-au întâmplat acele lucruri cu echipa trebuia să pot să-mi fac în continuare meseria, nu? De ce a trebuit să sufăr eu și colegii mei? Joia trecută am încheiat cu procesele, am renunțat de mult la toți banii și, în sfârșit, am devenit liber de contract, iar astăzi (ieri – n.r.) mi s-a clarificat situația și la FRF. Acum trebuie să mă gândesc bine la viitorul meu“, a declarat fotbalistul de 22 de ani, pentru GdS.

„Trebuie să-mi găsesc și eu locul“

Robert Căle nu a încetat să se pregătească în perioada „moartă“ pentru că nu a dorit să-și piardă forma fizică, sperând totodată să revină rapid în circuit și la un nivel bun, de Liga I sau a II-a.
„Nu mi-a fost ușor să mă pregătesc de unul singur și de aceea i-am rugat pe cei de la CS Universitatea Craiova să mă antrenez și eu cu echipa a doua și astfel să beneficiez de un program de lucru bun. Am găsit înțelegere acolo și aș vrea să le mulțumesc prin intermediul dumneavoastră conducătorilor și antrenorilor de la CS Universitatea care m-au ajutat enorm. Mă pregătesc zilnic, cât pot de bine. Joc fotbal, alerg mult și mai merg și la sala de forță, pentru că vreau să revin în forță. Mi-e dor de fotbal și abia aștept să arăt ce pot. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să fie bine, sper să fiu ocolit de accidentări și de alte ghinioane și să arăt ce pot, pentru că, repet, am multe de demonstrat“, a spus Robert Căle. „Vă dați seama că nu am stat cu mâinile în sân până acum și am luat contact cu câteva echipe, doar că am așteptat să devin liber de contract. Acum trebuie să-mi găsesc și eu locul. Mi-aș plăcea să joc tot pentru Craiova, pentru că am crescut cu patriotismul ăsta local în sânge, dar sunt profesionist și iau în calcul orice ofertă din Liga I sau Liga a II-a, dacă este vorba despre un proiect serios. Cred că într-o săptămână o să cunosc destinația“, a explicat Robert Căle.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS