4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCastrul Roman de la Bumbeşti-Jiu va fi pus în valoare

Castrul Roman de la Bumbeşti-Jiu va fi pus în valoare

Autorităţile din Bumbeşti-Jiu – Gorj vor să pună în valoare unul dintre cele mai importante obiective din judeţ şi regiune, respectiv Castrul Roman. În acest sens, o firmă de specialitate va primi misiunea de a elabora, contra sumei de 200.000 de lei, în termen de patru luni, un plan urbanistic general pentru oraşul Bumbeşti-Jiu şi localităţile componente, precum şi un regulament local de urbanism. Prin documentul respectiv se va stabili intravilanul oraşului şi se vor adauga la intravilanul existent a suprafeţelor strict necesare dezvoltării armonioase a funcţiunilor localităţii şi a pune astfel capăt fenomenului de extindere fără limite a acesteia. Cea mai importantă parte a planului urbanistic general vizează delimitarea în vederea punerii în valoare a zonei unde se află amplasat Castrul Roman de la Bumbeşti-Jiu, ridicat în urmă cu 2.000 de ani.
„Conceperea procesului de restaurare şi revitalizarea zonelor Castrelor Romane ca un proces continuu, cu caracter permanent şi nu punctual, cu obiective limitate şi integrarea procesului în dezvoltarea generală a oraşului; delimitarea zonelor protejate din oraş şi din localităţiile aparţinătoare arondate; materializarea urbanistică a programului de dezvoltare a localităţii, pe baza propunerilor membrilor colectivităţii locale; stabilirea noilor zone de dezvoltare urbanistică pentru toate categoriile… Lucrarea va stabili strategia, priorităţile, reglementările şi servituţile de urbanism aplicate în utilizarea terenurilor şi construcţiilor din cadrul teritoriului administrativ al oraşului Bumbeşti-Jiu“, potrivit documentaţiei realizate de Primăria Bumbeşti-Jiu.

Proiect de restaurare

În urmă cu trei ani şi jumătate autorităţile din Bumbeşti-Jiu au demarat un program de restaurare a sitului arheologic Castrul Roman. A fost alocată şi o finanţare guvernamentală de 600.000 de euro pentru materializarea proiectului. Dacă acesta va prinde viaţă până la urmă, planurile de reamenajare a Castrului Roman prevăd restaurarea porţilor şi a zidurilor, dar şi a construcţiilor interioare. Se doreşte refacerea în totalitate a unei locuinţe de acum 2.000 de ani, care beneficia de un sistem de încălzire prin tuburi şi aer cald. Intenţia este de a reface şi băile romane din apropiere. Un Castru Roman restaurat şi revitalizat ar putea atrage noi turişti în zonă şi ar putea da un impuls dezvoltării acestui domeniu. În apropiere, la Curtişoara, există şi singurul Muzeu al Arhitecturii Populare din Gorj. De asemenea, alt obiectiv turistic din zona oraşului Bumbeşti-Jiu este şi Parcul Naţional „Defileul Jiului“.
Castrul Roman de la Bumbeşti-Jiu datează din secolele II-III d. Hr. Jumătate din acesta se mai păstrează. Arheologii au descoperit aici arme, cărămizi, ceramică şi un tezaur de monede.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS