5.1 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAni grei de pușcărie pentru fraudarea Cargill Podari

Ani grei de pușcărie pentru fraudarea Cargill Podari

Procurorii craioveni au stabilit că inculpații au fraudat Cargill Podari cu peste două milioane de lei (FOTO: Arhiva Gazetei de Sud)
Procurorii craioveni au stabilit că inculpații au fraudat Cargill Podari cu peste două milioane de lei (FOTO: Arhiva Gazetei de Sud)

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la pedepse între trei și șase ani și jumătate de închisoare șase persoane, acuzate că au fraudat Cargill Podari cu peste două milioane de lei.

Cei șase inculpați din acest dosar – Marius Țînțu, Ramona Toader, Ionel Sima, Marian Calafateanu, Marius Melcea și Daniel Chereji, au fost trimiși în judecată în decembrie 2013, fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au reținut că, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, Marius Ţînţu, în calitate de administrator al SC Prior Autoprest PMI SRL Giurgiu, împreună cu Daniel Chereji, administrator al SC Keda Servicii SRL Bucureşti, au conceput un plan prin care să înşele reprezentanţii SC Cargill Oils SA şi SC Cargill Agricultura SRL. Cei doi ar fi fost ajutați de Ramona Toader, fostă laborantă la SC Cargill Oils, punctul de lucru din Podari, care a atestat aprovizionări nereale de seminţe de floarea-soarelui de la furnizorul SC Keda Servicii SRL Bucureşti. Livrările fictive au fost achitate de către SC Cargill Agricultura SRL, valoarea prejudiciului total fiind calculat la peste două milioane de lei.
Procurorii au mai stabilit că Ţînţu „a planificat un circuit al actelor justificative şi al banilor plătiţi pentru transporturile fictive de marfă, care să nu permită identificarea persoanei sale în activitatea de prejudiciere a firmei SC Cargill Agricultura SRL şi, în eventualitatea în care s-ar fi constatat nereguli de către această din urmă societate, să se evidenţieze doar implicarea inculpatei Toader Ramona“. Un al patrulea inculpat, Ionel Sima, a fost acuzat că a înfiinţat mai multe firme-fantomă prin care Ţînţu şi Chereji au desfăşurat afaceri cu cereale. Ulterior, în aprilie 2014, au mai fost deferiți justiției alți doi inculpați – Marian Calafateanu și Marius Melcea, cei doi fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de înşelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la comiterea celor două infracțiuni.

Condamnați pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

Ramona Toader, Chereji, Sima și Țînțu au fost arestați preventiv în septembrie 2013, apoi au fost arestați la domiciliu. Ulterior, inculpații au fost puși sub control judiciar. Pe 26 iunie, judecătorii de la Tribunalul Dolj s-au pronunțat în acest dosar și i-au condamnat pe toți cei șase inculpați. Astfel, Ramona Toader a fost condamnată la patru ani şi opt luni de închisoare, iar Calafateanu și Melcea au primit câte cinci ani și două luni de închisoare. În schimb, Chereji și Țînțu au fost condamnați la câte șase ani și șase luni de pușcărie, iar Sima a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare. Din pedepsele primite se scade perioada în care inculpații au fost arestați preventiv și la domiciliu.
De asemenea, instanța a dispus ca toți cei șase inculpați să achite SC Cargill Agricultura SRL suma totală de 2.259.819 lei, dar și cheltuielile de judecată. La începutul lunii iulie, cei șase inculpați au formulat apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, o hotărâre definitiv în acest dosar urmând să fie dată de magistrații Curții de Apel Craiova.
Anul trecut, Cargill a vândut către Sud Oil SRL clădirile și terenul în suprafață de 8,7 hectare situat la intrare în comuna Podari, unde a funcționat fabrica de ulei în care s-au produs mărcile Olpo și Bunica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS