2.8 C
Craiova
marți, 4 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljExporturile de bunuri din Dolj au deţinut 2,2% din valoarea exporturilor României

Exporturile de bunuri din Dolj au deţinut 2,2% din valoarea exporturilor României

Exporturile de bunuri (FOB), la nivelul judeţului Dolj au fost în perioada 01.01.-31.03.2015 de 300272 mii euro, cu 11,9% mai mici (-40381 mii euro) faţă de perioada 01.01.-31.03.2014.
Exporturile situează judeţul Dolj pe locul al 12-lea pe ţară. Volumul exporturilor de bunuri la nivelul judeţului Dolj a deţinut 2,2% din exporturile României.
Produsele industriale au reprezentat 93,5% în total exporturi, iar produsele din agricultură şi silvicultură au deţinut o pondere de numai 6,5%.
În structura pe mărfuri a exporturilor cinci secţiuni deţin 95,2% din total exporturi.
Pe locul I ca pondere în total exporturi se situează exporturile de ”Mijloace de transport” cu 60,5% înregistrând o scădere cu 9,2% faţă de perioada 01.01.-31.03.2014.
Pe locul al II-lea s-au situat exporturile de “Maşini, aparate şi echipamente electrice” cu 20,4% din total exporturi, fiind mai mici cu 38925 mii euro (-38,9%) decât în perioada 01.01.-31.03.2014.
Exporturile din secţiunea “Produse vegetale” ocupă locul al III-lea cu 6,4% din total exporturi şi au crescut cu 18136 mii euro faţă de perioada 01.01.-31.03.2014.
O pondere mai mică deţin secţiunile: „Materii textile şi articole din acestea” care ocupă locul al IV-lea cu 5,3% şi  “Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea” care ocupă locul al V-lea cu 2,6%.
Exporturile judeţului Dolj s-au îndreptat, în special, către Italia (19,9%), Marea Britanie (19,4%), Germania (19,3%), Franţa (9,3%), Iordania (3,1%) şi Belgia (4,5%).

Ponderea importurilor de bunuri din judeţul Dolj în cadrul României a fost de 1,7%

Importurile de bunuri (CIF) derulate în perioada 01.01.-31.03.2015 au fost de 246464 mii euro, cu 20254 mii euro (-7,6%) mai puţin decât în perioada 01.01.-31.03.2014.
În clasamentul pe ţară judeţul Dolj se situează pe locul al 13-lea, deţinând 1,7% din valoarea importurilor României. Cinci secţiuni de mărfuri deţin 86,0% din totalul importurilor.
În perioada 01.01.-31.03.2015, cele mai importante au fost importurile de “Maşini, aparate şi echipamente electrice“, reprezentând 37,6%. Nivelul acestei secţiuni a scăzut cu 23254 mii euro (-20,1%) comparativ cu  perioada 01.01.-31.03.2014.
Importurile din secţiunea “Mijloace de transport”, au crescut cu 6696 mii euro (+15,0%) faţă de perioada 01.01.-31.03.2014. Acestea ocupă locul al II-lea şi deţin 30,4% din total importuri (26,0% în perioada 01.01.-31.03.2014).
Pe locul al III-lea ca pondere în total importuri (7,1%) s-au situat importurile de “Metale comune şi articole din acestea” care au scăzut cu 3442 mii euro (-16,4%) faţă de perioada 01.01.-31.03.2014. Importurile de “Materii textile şi articole din acestea”  ocupă locul al IV-lea cu 6,2% în total importuri, iar importurile de “Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea”ocupă locul al V-lea cu 4,7%.
Principalele ţări din care au provenit importurile judeţului Dolj sunt: Germania (23,2%), Italia (12,4%), Marea Britanie (8,5%), Cehia (6,3%), Franţa (6,3%) şi  Polonia (6,2%).
Balanţa comercială în perioada 01.01.-31.03.2015 prezintă un excedent de 63969 mii euro – preţuri FOB faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent când s-a înregistrat un excedent de 84931 mii euro.
Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi în perioada 01.01.-31.03.2015 a fost de 127,1% faţă de 133,2% în perioada 01.01.-31.03.2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS