4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjReținut de polițiști pentru mai multe furturi comise în Germania

Reținut de polițiști pentru mai multe furturi comise în Germania

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Leleşti, a fost reţinut de polițiști pentru mai multe furturi comise în Germania, acesta fiind căutat de autorităţile din această țară din 2014. Tânărul se specializase în furturi de bani şi carduri din poşete, profitând, în special, de neatenţia femeilor. Bărbatul obişnuia să meargă în magazine mari ca să poată profita de aglomerație și de neatenția oamenilor pentru a le fura banii. Potrivit lui Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, bărbatul a fost prins de oamenii legii pe raza comunei Lelești, acolo unde are domiciliul. „Bărbatul de 28 de ani a fost identificat în comuna Leleşti. Pe numele acestuia era emis de către autorităţile din Germania un mandat european de arestare preventivă. Suspectul se află în arestul IPJ Dolj“, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS