4.5 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎnşelăciune la reîncărcarea cartelei telefonice

Înşelăciune la reîncărcarea cartelei telefonice

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Bacău, a fost reținut de polițiștii gorjeni pentru înșelăciune. Potrivit lui Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj, în perioada 27-29 iulie, bărbatul i-a sunat de pe un telefon mobil pe angajații unui magazin din Târgu Jiu, prezentându-se drept ruda patronului, și le-a solicitat să-i remită mai multe coduri de reîncarcare a unor cartele telefonice și o însemnată sumă de bani în euro. Angajații i-au trimis, prin transfer bancar, bărbatului suma cerută și codurile de reîncărcare. Suspectul a fost prezentat ieri Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă. „Un bărbat din judeţul Bacău, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a fost reţinut de poliţie. Cel în cauză a determinat angajaţii unui magazin din Târgu Jiu să-i remită 15 coduri de reîncărcare a cartelei telefonice şi suma de 1.350 de euro. Pretindea că este rudă cu patronul magazinului“, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS