5.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPăpușile ocupă din nou strada

Păpușile ocupă din nou strada

Cel mai amplu festival de arta animației, „Puppets occupy street“, va aduce între 25 august și 1 septembrie, în Centrul Istoric și în cartierele craiovene, peste 100 de evenimente, 65 de reprezentații, 13 ateliere, prezentate de 20 de trupe și numeroși artiști din Spania, Argentina, Italia, Iran, Ungaria, Bulgaria și Serbia.
Parada cu păpuși supradimensionate și costume spectaculoase, reprezentații stradale, ateliere de creație și proiecții video de scurtmetraje din Norvegia, lansări de carte, expoziții și câte și mai câte evenimente îi vor bucura pe craiovenii de toate vârstele în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului „Puppets occupy street“. Tema centrală, reflectată de majoritatea evenimentelor, va fi „Apa“, anunțată încă de la ediția-pilot, de anul trecut, prin păpușile gigantice care au defilat prin oraș, provenind din mitologia populară și reprezentând elementele de geneză: apa, aerul, pământul și focul. De altfel, Muma Pădurii, Zmeul și Pasărea Măiastră vor coborî din nou în stradă. Li se vor alătura în cadrul paradei care va deschide festivalul alte două păpuși gigantice, mai sofisticate, spectaculoase. „Parada va începe după lăsarea întunericului, la ora 21.00. Va fi o poveste mișcătoare, pe un mix de sunete și de muzici“, a precizat Adriana Teodorescu, managerul Teatrului „Colibri“, organizatorul festivalului.
Spectacolele în aer liber vor fi elementul central. Pe parcursul festivalului, cei mici se vor putea întâlni cu personaje îndrăgite din basmele copilăriei, la fel cum vor avea parte și de momente de magie. „Până la ora începerii spectacolelor în zona centrală, cei mici o să se poată întâlni cu niște meduze luminoase, pentru ca apoi să petreacă clipe frumoase în compania Zânei Lacului, a Scufiței Roșii, a lui Greuceanu, a Elefănțelului curios, a Cenușăresei, a Ursului păcălit de vulpe, a Micii Sirene, a lui Romeo și a lui Nea Alecu pe care îi aduce ventrilocul Eduard Andrei. Vom învăța, de asemenea, să ne jucăm ca pe vremuri, prin intermediul jocurilor propuse de cei de la Școala de joacă din București. „Joaca naște joc. Jocul are reguli. Jocul este până la urmă un concept. Sunt niște principii fundamentale care te ghidează și în viață. Jocul înseamnă imaginație, fantezie, îndrăzneală, fair play, altruism, încredere în sine, în partener fie că este vorba de șotron, coarda, pitulușu, rațele și vânătorii“, a mai precizat Adriana Teodorescu.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale ediției actuale este că are caracter internațional, până în prezent confirmând participarea artiști din Spania, Argentina, Italia, Iran, Ungaria, Bulgaria, Serbia și, bineînțeles, România, de unde vor veni mai multe trupe private. „Sunt artiști care vin cu spectacole tradiționale, cum ar fi trupa din Iran. De asemenea, va fi prezent la Craiova italianul Gasparo Nasuto cu «pulcinella». Este unul dintre cei mai apreciați păpușari la nivel mondial în ceea ce privește teatrul tradițional italian. Vin artiști independenți, oameni care stau pur și simplu la colțul străzii și joacă la pălărie, dar care sunt invitați la festivaluri de prestigiu în lume“, a completat Adriana Teodorescu.

Noutățile festivalului

Pe lângă întâlnirile de poveste din parcuri, Centrul Vechi și cartiere, craiovenii se vor putea lăsa vrăjiți de muzică, pentru că din programul festivalului din acest an fac parte și cinci concerte. „Trupa Blackbeers din București va susține două concerte, pe 30 august în Centrul Vechi și concertul de final de festival pe 1 septembrie în Piața «Mihai Viteazul». Vine trupa Reef din Arad, o trupă formată din trei oameni pasionați. Și ei vor concerta o dată în Centrul Vechi și mai apoi în Parcul «Nicolae Romanescu». De asemenea, sunt și cei care asigură muzica live la spectacolul «Cabaret» pe care îl prezenta în premieră absolută trupa condusă de Sorin și Nuți Dorobanțu. Alt concert provocator cu arii cunoscute, ce va avea loc în seara zilei de 31 august în Centrul Vechi, îi are ca protagoniști pe soprana Narcisa Brumar de la Opera Română din Timișoara și pe Alfredo Pascu prim-solist al Teatrului de Operetă şi Musical «Ion Dacian» din București. Concertul lor va fi marcat de elementul păpușăresc“, sunt alte momente ce ne-au fost făcute cunoscute de Adriana Teodorescu.
Festivalul „Puppets occupy street“ – „cadoul și omagiul nostru de vară pentru toți cei care contribuie prin prezența lor în sala noastră de spectacol și prin taxele pe care le plătesc la existența acestei instituții care are aproape 70 de ani“ – după cum l-au caracterizat organizatorii, va cuceri cu siguranță și în acest an publicul iubitor de frumos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS