7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalLucrările de la Deveselu, finalizate în septembrie-octombrie

Lucrările de la Deveselu, finalizate în septembrie-octombrie

Lucrările de la baza Deveselu sunt în grafic și se apropie de finalizare, astfel încât, în lunile septembrie-octombrie, se vor putea finaliza, iar termenele stabilite cu partenerul american vor fi respectate, a declarat ieri, pentru AGERPRES, ministrul apărării, Mircea Dușa.
„Împreună cu cadrele responsabile din MApN am efectuat o vizită la baza de la Deveselu, că am dorit să văd stadiul executării lucrărilor, mai ales a celor care sunt în responsabilitatea ministerului nostru. Am vizitat și baza sistemului antirachetă. Lucrările sunt în grafic, se apropie de finalizare, practic, în lunile septembrie-octombrie se finalizează toate lucrările, astfel încât termenele pe care le-am stabilit cu partenerul american să fie respectate“, a spus ministrul apărării.
Mircea Dușa a ținut să precizeze că la Deveselu au fost finalizate până în prezent lucrările la infrastructura comunei, autoritatea locală realizând deja stația de epurare cu banii alocați de către Guvernul României.
„În același timp, guvernul a alocat bani și pentru extinderea rețelei de apă potabilă din zona unde va funcționa sistemul antirachetă și în comuna Deveselu, și pot să vă spun că s-a finalizat stația de epurare de către autoritatea locală din banii de la bugetul de stat. Sunt realizate premisele pentru operaționalizarea conform graficului a sistemului antirachetă de la Deveselu“, a conchis ministrul Mircea Dușa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS