Pandurii Târgu Jiu a cedat ieri seară, scor 0-2, pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu Severin, în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, fiind eliminată în optimile de finală ale Cupei Ligii. „Câinii” au deschis scorul prin Palici (’60) şi şi-au majorat avantanjul graţie pandurului Filipetto, care a înscris involuntar în propria poartă (’62).
Pandurii: R. Stanca – Unguruşan, Salgado, Filipetto, Grecu (’76, Momcilovici) – Droppa, Mrzljak – Al. Ciucur, M. Răduţ, V. Nicoară (’61, Nistor) – Khalouta (’58, Hora). Antrenor: Edi Iordănescu.
Dinamo: I. Popescu – Feussi, A. Marc, Mevlja, Fai, Vojnovic, S. Filip, Gavrilă (’74, P. Petre), Palici, C. Matei (’51, Anton), Essombe (’61, Gnohere). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: Grecu ’39, Vasco Salgado ’69, Momcilovici ’78, M. Răduţ ’81, D. Nistor ’90 / S. Filip ’30, Gavrilă ’37, Fai ’73, Gnohere ’90.
Au arbitrat: Alexandru Tudor – Vasile Marinescu, Florin Păunescu; Alin Roşu.
Observatori: Ioan Onicaş, Viorel Ilinca.
Următorul meci al echipei Pandurii va avea loc duminică, de la ora 18.30, la Giurgiu, contra Astrei, partida contând pentru etapa a 10-a din Liga I.