Cancelarul german, Angela Merkel, şi omologul său austriac, Werner Faymann, au cerut marţi un summit de urgenţă al Uniunii Europene pentru a încerca să soluţioneze criza migraţiei, relatează agenţia DPA în pagina electronică, citată de Mediafax. „Această problemă poate fi soluţionată numai de Europa ca întreg”, a declarat Merkel, după discuţii cu cancelarul austriac Werner Faymann. Cei doi lideri au exercitat presiuni asupra preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unei conversaţii telefonice, să convoace o „reuniune de urgenţă a Consiliului” pe această temă, potrivit lui Merkel. Liderii celor 28 de state membre UE ar urma să discute cum să ajute refugiaţii în ţările pe care le părăsesc, cum să se coordoneze mai bine cu Turcia şi cum să facă centrele de înregistrare a refugiaţilor din ţări ca Grecia şi Italia să funcţioneze mai bine. Faymann a făcut apel la cei care se opun cotelor obligatorii de redistribuire a imigranţilor „să nu-şi bage capul în nisip”, ci să-i ajute pe cei care au nevoie. Tusk a anunţat că va decide până joi dacă va da curs cererii celor doi lideri de a convoca un summit.
Germania şi Austria cer summit de urgenţă al UE pentru a soluţiona criza migraţiei
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei