Din cauza retrocedărilor, administraţia locală din Craiova este nevoită să încalce normele legale de igienă. Pentru că platformele de gunoi din oraş dispar una câte una, primăria mută containerele în locuri neamenajate, chiar sub ferestrele apartamentelor.
Unii craioveni sunt nevoiţi să suporte mirosul greu şi mizeria de la platformele de gunoi, aşezate chiar sub ferestrele locuinţelor lor. În Craiova s-a ajuns în această situaţie din cauza retrocedării terenurilor dintre blocuri, ceea ce a dus la desfiinţarea unora dintre platformele de gunoi. Din cele 363 de platforme de gunoi aflate la dispoziţia asociaţiilor de proprietari, nouă au dispărut ca urmare a retrocedărilor. Unele terenuri au fost îngrădite de proprietari şi în locul acestora au apărut clădiri. Pusă în această situaţie, administraţia locală a găsit pe grabă alt loc, fără să mai ţină seama că gunoiul este chiar la intrarea în bloc. La rândul său, administratorul acestor platforme, SC Salubritate Craiova SRL, nu a avut decât să se conformeze.
Aflate între ciocan şi nicovală, cele două instituţii au uitat că există un ordin pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei emis de Ministerul Sănătăţii. Acesta spune clar că platforme destinate pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a deşeurilor menajere vor fi amenajate la distanţă de minimum zece metri de ferestrele locuinţelor, vor fi împrejmuite, betonate, cu asigurarea unei pante de scurgere şi prevăzute cu sistem de spălare şi sifon de scurgere racordat la canalizare, dimensionate pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului şi a ritmului de evacuare a acestuia, întreţinute în permanentă stare de curăţenie.
Au tot plimbat pubelele
Proprietarii din blocul M6 din Valea Roşie s-au trezit într-o bună zi cu tomberoanele sub ferestre. Platforma de gunoi de aici a fost mutată în urmă cu câţiva ani din locul unde era amenajată iniţial, pentru că acel teren a fost retrocedat. Impropriu spus mutată, pentru că doar tomberoanele au fost puse în alt loc, fără să se amenajeze o platformă betonată, cu sursă de apă, pantă de scurgere şi împrejmuire. A mai trecut un an, doi şi tomberoanele amplasate pe un teren viran din apropierea blocurilor au fost iarăşi mutate, fiindcă şi acea parcelă s-a retrocedat. Şi aşa au ajuns la nici doi metri de blocul cu pricina. Unii dintre proprietari sunt revoltați.
„Există riscul de îmbolnăvire, deoarece gunoiul este împrăştiat de diverse persoane care scormonesc în gunoi, chiar pe aleile pe care se circulă. Ultimul teren revendicat a fost împrejmuit în urmă cu un an, iar de atunci containerele sunt amplasate lângă gardul respectiv, la nici doi metri de colţul blocului, fără să fie amenajată o platformă specială pentru depozitarea gunoiului. Se încalcă astfel normele specifice de mediu conform legilor în vigoare. De foarte multe ori, containerele sunt lăsate în aşa fel încât abia se poate intra cu maşina în parcare. Acest loc este inadecvat pentru a fi depozitate containerele. Nu sunt respectate şi sunt încălcate normele specifice de igienă. Trebuie menţionat că în apropierea acestora se joacă şi copiii“, se plânge Gina Miulescu, proprietară în blocul M6 din cartierul craiovean Valea Roşie.
Salubritatea ridică din umeri
Reprezentanţii operatorului local de salubritate spun că nu este vina lor şi că, în aşteptarea pubelelor îngropate, administrează ce primesc.
„Amplasarea containerelor respective în zonă este o soluție temporară, până la amenajarea unei platforme gospodărești corespunzătoare, însă amplasamentul acesteia poate fi stabilit numai de către Primăria Craiova, societatea noastră având doar sarcina de a presta serviciul de colectare și transport a deșeurilor și de a administra punctul de precolectare.
Lucrătorii noștri ridică deșeurile de la platforma respectivă zilnic, având obligația de a salubriza zona după colectare. Din păcate, în cazurile în care recipientele sunt golite de colectori neautorizați de materiale reciclabile, o parte dintre deșeurile existente în containere sunt aruncate de aceștia lângă recipiente.
În ultima perioadă, nu au mai fost dispuse modernizări ale platformelor existente, în așteptarea implementării proiectului «Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj», care prevede amplasarea pe teritoriul Craiovei a unor containere îngropate.
În prezent, la nivelul municipiului Craiova sunt amenajate 363 de platforme gospodărești“, a declarat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.