8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Alb-albaștrii au părăsit Cupa României

Fotbal – Alb-albaștrii au părăsit Cupa României

Băcăuanii (în roșu) s-au apărat eroic în fața craiovenilor (foto: csuc.ro)
Băcăuanii (în roșu) s-au apărat eroic în fața craiovenilor (foto: csuc.ro)

CS Universitatea Craiova nu a reușit calificarea în optimile de finală ale Cupei României, fiind învinsă astăzi, în Moldova, după executarea loviturilor de departajare, cu scorul de 6-4 (1-1 în timpul regulamentar), de formația SC Bacău (Liga a II-a), în șaisprezecimile competiției.
Moldovenii au deschis scorul rapid, în minutul 3, când Andrei Pavel, nemarcat, a pus latul de la șase metri la o centrare venită de pe dreapta. În replică, gruparea din Bănie a scuturat plasa porții adverse de două ori, dar reușitele lui Băluță (‘6) și Mazarache (‘19) au fost anulate pe motiv de offside. Alb-albaștrii au restabilit însă egalitatea până la pauză, asta după ce Ferfelea a centrat de pe dreapta pentru Mazarache, iar acesta a reluat cu capul, din interiorul careului mic, la colțul scurt, în vinclul porții lui Miron (‘44).
La reluare, cele două combatante au fost preocupate mai mult să nu greșească și și-au creat puține ocazii clare de gol. Craiova ar fi putut da Bacăului lovitura de grație în prelungiri, când a irosit două oportunități mari de a înscrie. Prima la o lovitură de cap a lui Curelea, plasată la „rădăcina” barei din stânga porții, dar Miron a respins incredibil (‘90+2). Apoi la faza imediat următoare, când Mateiu a șutat puternic, cu pământul, de la 25 de metri, Miron a respins în față, iar Băluță a reluat în poartă din apropiere, însă arbitrul asistent a ridicat steagul, indicând offside (‘90+3).
Alb-albaștrii au presat și în prima repriză suplimentară și s-au apropiat de multe ori periculos de poarta băcăuană, trecându-și în cont și o bară, șutul lui Popov de la 14 metri fiind respins în transversală de Miron (‘100). În repriza a doua suplimentară s-a jucat pe contre, cu ocazii mari la ambele porți, însă tabela a rămas nemodificată până la final, ajungându-se astfel la loviturile de departajare.
La penaltiuri, pentru CS Universitatea Craiova au marcat Vătăjelu, Popov și Băluță, iar Ivan a ratat, șutând „telefonat”, pe centru, mingea fiind respinsă de Miron. Pentru Bacău au înscris toți executanții, în speță Vraciu, C. Neagu, Adăscăliței, Drugă și Hurdubei.
SC Bacău: Miron – Mihălăchioaie, Lozneanu, Ursu, Druga – Dumitriu, Adăscăliței – Pungă (‘62, Hurdubei), Tuțu (‘72, C. Neagu), Pavel (‘57, Grumezescu) – Vraciu. Antrenor: Cristi Popovici.
CS Universitatea: Straton – Achim, Popov, Bancu (‘77, Ivan), Vătăjelu – Băluță, Mateiu, Ferfelea (‘88, Rocha) – Mazarache (‘68, Acka), Herghelegiu, Curelea. Antrenor: Emil Săndoi.
Cartonașe galbene: Mihălăchioaie ‘37, Drugă ‘50 / Vătăjelu ‘36, Achim ‘80, Mateiu ‘95.
Au arbitrat: Andrei Chivulete – Alexandru Midvichi, Adrian Vornicu; Dan Boteanu.
Observatori: Ionuț Borcan, Haralambie Meregiu.
Următoarea confruntare a grupării din Bănie va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Extensiv”, oponentă fiind cealaltă reprezentantă a Olteniei din Liga I, Pandurii Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS