Licitația pentru construirea autostrăzii Craiova-Pitești, care durează de doi ani și jumătate, pare să nu se mai încheie. Într-un răspuns oferit GdS, Compania Națioanală de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a spus că se află în același stadiu de discuții cu ofertanții de la acest contract, fază în care se afla și în luna iunie. În vreme ce autoritățile locale spun că este normal ca o licitație să dureze atât de mult, reprezentanții Asociației Pro Infrastructura spun că și aceasta este o autostradă destinată eșecului, precum Comarnic-Brașov.
Licitația pentru concesiunea de lucrări publice privind proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea Drumului Expres/Autostrăzii Craiova-Pitești pare să nu se mai încheie. Pe 9 septembrie s-au împlinit doi ani și jumătate de când licitația a fost lansată, iar răspunsurile Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) dau de gândit dacă nu cumva această procedură va avea aceeași soartă cu autostrada Comarnic-Brașov, a cărei procedură de atribuire a fost anulată în luna iunie de către CNADNR.
Un dialog infinit?
În urma unei solicitări oficiale trimise către CNADNR de Gazeta de Sud, compania a răspuns la fel ca în luna iunie, atunci când GdS a prezentat un articol amplu despre autostrada Craiova-Pitești. Concret, CNADNR se află încă în faza de dialog cu ofertanții înscriși la licitație. „În prezent, se desfăşoară etapa de dialog în cadrul procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea «Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea Drumului Expres/Autostrada Craiova – Piteşti*, km 0+000 – km 121+185» .
(*Opţiunea pentru varianta de drum expres sau varianta de autostradă va fi luată în urma etapei de dialog competitiv cu candidaţii preselectaţi). Etapa de dialog presupune runde de întâlniri cu candidaţii preselectaţi pentru a găsi soluţia optimă din punct de vedere financiar, tehnic şi juridic pentru Autoritatea Contractantă. Finalizarea etapei de dialog presupune elaborarea documentaţiei finale de atribuire pe baza căreia candidaţii vor depune ofertele finale“, se arată în răspunsul companiei, trimis pe 22 septembrie.
Întrebați de GdS de ce durează atât de mult evaluarea ofertanților și desemnarea unui câștigător, reprezentanții CNADNR nu au transmis o lămurire clară, ci s-au limitat doar la a detalia care sunt pașii de urmat în cadrul licitației. Este vorba despre „cererea pentru depunerea ofertelor finale; pregătirea şi depunerea ofertelor finale de către candidaţii preselectaţi; evaluarea ofertelor finale şi desemnarea ofertantului câştigător; semnare contract de concesiune şi închidere financiară; derulare contract de concesiune (proiectare, construcţie, finanţare, operare şi întreţinere)“, au spus reprezentanții CNADNR.
Ofertanții nu sunt nici acum în SEAP
Semne de întrebare ridică și datele prezente – sau nu – în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Deși GdS a obținut de la CNADNR, în urmă cu mai multe luni, lista ofertanților înscriși la licitație, aceștia nu au fost postați nici până acum în SEAP, iar ultima clarificare pentru licitația amintită datează din 27 martie 2013.
Cele cinci consorții de firme care s-au înscris la licitație sunt asocierea Obrascon Huarte Lain SA (Spania) şi Ohl Zs SA (Spania), Asocierea China Communications Construction Company Ltd, Dogus Insaat Ve Ticaret SA (Turcia) şi Egis Projects (Franţa), Asocierea SC Spedition Umb SRL (România), SC Tehnostrade SRL (România) şi SC Vectra Service SRL (România), Asocierea Strabag Ag (Austria), Strabag Se (Austria), Vinci SA (Franţa), Vinci Construction Grands Projets (Franţa), Vinci Construction Terrassament (Franţa), Aktor Concessions SA (Grecia) şi Aktor SA (Grecia) și Asocierea Impregilo Spa (Italia) şi Salini Spa (Italia).
Conform datelor din Master Planul de Transport, autostrada are o lungime de 124,3 kilometri, un cost estimat total de 899 de milioane de euro fără TVA și unul estimat pe kilometru construit de 7,24 milioane de euro. Modul de finanțare este parteneriatul public-privat sau alte surse de finanțare. Construirea acesteia ar trebui să înceapă în 2017 și să se finalizeze în 2020. Autostrada va porni din Centura de Nord a Craiovei, va urma Lunca Oltului, sudul Slatinei, Dânjov, Colonești și va face legătura cu A1 la Pitești.
Pro Infrastructura: „O procedură care e înghețată“
GdS a luat legătura cu reprezentanții Asociației Pro Infrastructura, care are ca scop susținerea și promovarea dezvoltării infrastructurii din România. Aceștia au declarat că este suspectă întârzierea foarte mare a anunțării unui câștigător pentru această licitație. „Nu e normal să dureze atât de mult. Mi se pare că e o procedură care e înghețată. Foarte puțin probabil să funcționeze acest sistem de parteneriat public-privat, dacă nu a reușit sistemul pe Comarnic-Brașov. Eu cred că încearcă să evite anunțarea unui eșec. Așa pare să fie, din context, că se îndreaptă spre aceeași soartă. Varianta autostrăzii Craiova-Pitești e prinsă în Masterplanul general de Transport, dar numai într-un scenariu optimist, printr-un împrumut, dacă luăm în calcul partea politică și un buget echilibrat. Interesant este că noi o să dăm, la sfârșitul anului, 1,5 miliarde de euro înapoi din fonduri europene. Se puteau face două autostrăzi Craiova-Pitești cu acești bani. Ei țin deschise procedurile de licitație doar ca să nu le anunțe eșecul. Pentru viitor, factorul politic ar trebui să-și asume programul acesta major al infrastructurii, dar nu prea merge, pentru că, din câte vedem, se pune accentul pe măsuri populiste. În plus, câștigătorul la o licitație se anunță într-o lună și ceva, nu în doi ani“, a declarat pentru GdS Cătălin Drulă, vicepreședinte al Asociației Pro Infrastructura.
Olguța Vasilescu: „Durează mai mult procedurile decât construcția propriu-zisă“
Totodată, în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unei vizite pe șantierul noului stadion din Bănie, deputatul de Dolj Claudiu Manda a declarat, întrebat fiind de stadiul autostrăzii Craiova-Pitești, că nu știe nimic despre asta. „Despre autostrada Craiova-Pitești nu pot să vă răspund acum. Dacă îmi dați voie să mă interesez, probabil că la prima conferință de presă sau la prima ocazie când o să apar public o să vă răspund“, a spus Manda. În același context, primarul Băniei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că atât durează licitațiile. „Acolo trebuie să întrebați, la CNADNR, pentru că procedurile au fost demarate din 2013. Însă, exact ca și la stadion, durează mai mult procedurile decât construcția propriu-zisă“, a spus primarul. GdS a întrebat la CNADNR și a revenit și cu o întrebare la primarul Craiovei: are Craiova-Pitești aceeași soartă precum Comarnic-Brașov? „Nu. Este obiectiv prioritar în Masterplanul de Transporturi“, a răspuns Lia Olguța Vasilescu.