6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScriitoarea Mihaela Albu, întâlnire cu diaspora din Atena

Scriitoarea Mihaela Albu, întâlnire cu diaspora din Atena

afis mihaela albu

În organizarea Societăţii Culturale „Balkania Contemporana“ din Atena (preşedinte: scriitoarea Monica Săvulescu-Voudouri), la sediul Ambasadei României din capitala Greciei va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 19.30, o manifestare culturală dedicată dialogului intercultural. Din România vor participa scriitorii prof. univ. dr. Mihaela Albu (Craiova), fondator al cunoscutei reviste sud-est europene Carmina Balcanica, şi prof. dr. Dan Anghelescu, muzicolog, director fondator al revistei amintite. Aceştia vor vorbi despre revista Carmina Balcanica şi dialogul intercultural. Scriitoarea Mihaela Albu a precizat pentru GdS: „Voi prezenta revista, începuturile (primul număr dedicat României, altele Greciei, Ciprului, Bulgariei, Serbiei, Albaniei etc., iar ultimele patru – culturii minorităţilor din România). Intenţia redactorilor este aceea de a stabili un dialog intercultural între ţările din sud-estul Europei, dar şi între noi şi Occident. Pentru aceasta, revista Carmina Balcanica are toate materialele traduse în engleză.
Dorim ca întâlnirea de sâmbătă de la Ambasada României din Republica Elenă cu diaspora românească din Atena să fie o întâlnire culturală şi să stabilim o legătură culturală cu scriitori, artişti români stabiliţi acolo, dar şi greci interesaţi de România. Dan Anghelescu, care e, alături de mine, director fondator al revistei Carmina Balcanica, va vorbi şi despre Festivalul Internaţional Enescu de la Bucureşti (el fiind şi absolvent de conservator)“. Alte manifestări incluse în programul serii de sâmbătă: prezentarea editurii Tracus Arte (Bucureşti) şi un debut în poezie (dr. Eleni Louizou-Simeonidou).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS