1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSusţineţi luptătorii olteni, ajutaţi-l pe Edi!

Susţineţi luptătorii olteni, ajutaţi-l pe Edi!

Sportivii au făcut cântarul oficial la mall
Sportivii au făcut cântarul oficial la mall

Sportul de contact revine în Polivalenta din Craiova. Sâmbătă seară, 20 de luptători se vor înfrunta într-o gală de kickboxing, Oltenia Power Fight, organizată de clubul Power Gym Craiova şi Fundaţia Anya. Evenimentul va începe la ora 19.00 şi va fi transmis de TVR Craiova.
În gală vor lupta mai mulţi sportivi olteni, iar evenimentul va avea şi un caracter umanitar.

Micuţul Edi Suditu a fost şi el prezent la cântarul oficial
Micuţul Edi Suditu a fost şi el prezent la cântarul oficial

Organizatorii vor să-l sprijine pe craioveanul Eduard Suditu, un copil de patru ani care are nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale la ambele picioare pentru lungirea tendoanelor şi îndreptarea tălpilor. Astfel, zece la sută din banii obținuți din vânzarea biletelor se vor duce către Edi, un copilaș care visează să meargă.
Un bilet de intrare costă 25 sau 30 de lei. Copii cu vârsta până în 14 ani pot intra gratuit, iar adulții care cumpără un bilet pot primi, dacă doresc, încă o invitație din partea organizatorilor.
În cadrul Oltenia Power Fight vor fi şi câteva momente artistice, muzică şi prezentare de modă.
Programul galei: Maincard: 65 kg: Nicușor Moraru – Nicolas Iordache, Vasile Cioc – Andrei Bujor (-70 kg); Fightcard: Marius Ciompoieru – Tiberiu Udrescu (63 kg), Luca Lombardo (Italia) – Ionuț Măceșanu (72 kg), Marius Musteti – Alexandru Hanciuța (82 kg), Alin Văcăreanu – Mihai Vasile (83 kg), Alice Galli (Italia) – Diana Belbiță (60 kg), Răzvan Furdui – Cătălin Oprea (85 kg), Vasile Bătâncu – Cosmin Ionescu (92 kg), Bogdan Quatawneh – Ciprian Șchiopu (81 kg).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS