6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPatru traficanţi de droguri, arestaţi preventiv

Patru traficanţi de droguri, arestaţi preventiv

Traficaţii au ajuns cu duba la Tribunalul Gorj şi nu au scăpat de arest (Foto: Eugen Măruţă)
Traficaţii au ajuns cu duba la Tribunalul Gorj şi nu au scăpat de arest (Foto: Eugen Măruţă)

Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă a patru persoane acuzate de trafic de droguri. În urma unor percheziţii care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Târgu Jiu, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Gorj au reţinut şase persoane acuzate de implicare într-o reţea de trafic de droguri de risc. În urma audierilor, anchetatorii au decis ca patru din cei şase tineri reţinuţi să fie prezentaţi Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă.
Magistraţii gorjeni au aprobat cererea procurorilor şi au decis arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile: „Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Dumitru Marius, Scornea Vasile Alin, Brebenică Elvis, zis Laurenţiu, şi Dumitru Perişor, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 17.10.2015. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă a inculpaţilor pentru această perioadă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore. Pronunţată în camera de consiliu la Tribunalul Gorj“.

Trafic cu medicamente vândute ca droguri

În dosarul DIICOT Gorj sunt vizate în total 12 persoane care au intrat în vizorul anchetatorilor pentru trafic de droguri de mare risc. Pentru destructurarea reţelei, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, Olt, Vâlcea şi Sibiu au efectuat vineri seară 12 percheziţii la domiciliile mai multor persoane, pe raza judeţelor Gorj, Olt, Vâlcea şi Sibiu.
„În cauză există suspiciunea că, începând cu luna ianuarie 2015, membrii grupării au achiziţionat cantităţi importante de medicamente ce au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant (prevăzute în Anexa III la Legea nr. 143/2000),  acestea fiind procurate de la diferiţi distribuitori de medicamente, precum şi din farmacii, de pe raza judeţelor Sibiu, Alba, Hunedoara şi Vâlcea.
De asemenea, membrii grupării procurau medicamente şi din diferite fabrici de medicamente situate pe raza judeţelor Cluj şi Iaşi.
Ulterior, cu sprijinul altor membri ai grupării, medicamentele ascunse în autoturisme şi autoutilitare, special compartimentate, erau scoase din ţară, cu destinaţia finală Norvegia şi Suedia“, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Până la trei euro pe comprimat

Potrivit DIICOT, comprimatele obţinute din farmacii şi fabricile de medicamente erau comercializate de alţi membri ai grupării, pe teritoriile Suediei şi Norvegiei, în scopul folosirii ca droguri în combinaţie cu alte substanţe, cu preţuri cuprinse între unu și trei euro pe comprimat.
„Cu ocazia acţiunii flagrante care a avut loc vineri, pe raza oraşului Târgu Jiu, a fost găsită cantitatea de 6.000 de pastile ce au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant.
Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate 18.750 de pastile cu conţinut stupefiant, precum şi suma de 40.000 de lei“, conform Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS