În ultimele 24 de ore ofiţerii şi agenţii de poliţie rutieră au continuat activitățile preventive prin care au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule și a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind circulaţia pietonilor, viteza, depăşirea, starea tehnică a autovehiculelor și consumul de alcool.
Poliţiştii au controlat 325 de autovehicule si au legitimat un număr de 350 persoane, constatând un număr de 306 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Au fost sancţionaţi 43 de şoferi care nu purtau centura de siguranţă, 75 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, 33 conducători auto au fost sancționați pentru lipsa documentelor, 10 pietoni pentru traversări neregulamentare iar 13 șoferi pentru defecțiuni tehnice constatate. Valoarea abaterilor constatate este de 63.130 lei.
Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării sau anulării 24 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele, vizând în special combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere înregistrate în ultima perioadă de timp.