Îngrijirea paliativă este puţin cunoscută la nivelul României. La nivel naţional, centrele de îngrijire paliativă se pot număra pe degetele unei singure mâini şi acoperă, conform unui studiu realizat în 2014 de o asociaţie naţională de paliaţie, numai 5% din necesarul de îngrijiri paliative. Deşi, până acum, zona de sud-vest a ţării nu beneficia de nici un centru de acest fel, începând din această toamnă, pacienţii din Oltenia pot primi îngrijiri paliative la Centrul „Sfânta Elena“ din Craiova, aflat pe strada Eugeniu Carada, nr. 18.
„Românii s-au obişnuit cu durerea“
Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, îngrijirea paliativă îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora când se confruntă cu o boală ce ameninţă viaţa, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea corectă şi tratamentul durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale. Îngrijirea paliativă este aplicabilă încă din primele stadii ale bolii, în corelaţie cu terapii curative.
„În România avem, în momentul de faţă, numai cinci-șase centre de îngrijire paliativă. Românii, din păcate, s-au obişnuit cu durerea. Pacienţii nu pot fi ţinuţi la nesfârşit în spitale, astfel că de multe ori când pleacă acasă iau cu ei şi durerea, care uneori poate fi controlată medicamentos, alteori nu“, spune managerul Centrului Medical de Îngrijiri Paliative „Sf. Elena“ din Craiova.
„Noi suntem aici pentru a-i ajuta pe aceşti pacienţi. Avem 20 de paturi destinate spitalizării continue, 24 de ore din 24, avem medici de gardă, asistente. Oferim, însă, şi îngrijiri paliative în sistem de internare de zi şi două cabinete de ambulatoriu pentru oncologie şi neurologie, patologiile din aceste arii acoperind cea mai mare parte din nevoia de îngrijiri de tip paliativ“.
Integrarea psihosocială este foarte importantă
În terapiile paliative, alături de îngrijirea medicală, un rol foarte important îl joacă şi integrarea psihosocială a pacienţilor. Pe lângă controlul durerii şi al altor simptome, îngrijirea paliativă include latura psiho-emoţională, latura socială şi pe cea spirituală, oferindu-le pacienţilor un sistem de suport care să le permită să ducă o viaţă mai bună.
„Când suferi de ceva, intervine mereu un anumit grad de depresie. Unii pacienţi refuză, pur şi simplu, să mai lupte cu boala. În unele cazuri, simt chiar nevoia să se îndepărteze de familie.
La centrul nostru, pe lângă medicii cu competenţe în paliaţie, oncologi, cardiologi, neurologi, chirurgi, medici specializaţi în medicina internă, medicina muncii sau medicina de urgenţă, există şi trei psihologi. În plus, un preot vine săptămânal să discute cu pacienţii, organizăm şedinţe de grup, chiar şi şedinţe cu aparţinătorii, pentru a-i ajuta să comunice cu pacientul. Încercăm să facem diverse activităţi, plimbări, jocuri“.
Centrul medical de îngrijiri paliative „Sfânta Elena“ urmăreşte să acopere necesarul de paliaţie din Oltenia şi împrejurimi. Centrul va oferi atât pachete cu plată şi coplată, cât şi pachete de spitalizare gratuită, prin CAS. Numele centrului vine de la semnificaţia numelui Elena.
În limba greacă, numele este asociat cu strălucirea soarelui sau cu o torţă. Similar, misiunea echipei centrului craiovean este aceea de a fi precum o făclie luminoasă pentru cei din jur, „aşa cum este omul bun care, prin exemplul vieţii sale, aduce pace şi lumină în mijlocul celor cu care trăieşte“.
În perioada 9.11.2015 – 18.12.2015, Centrul Medical de Îngrijiri Paliative „Sf. Elena“ organizează, de luni până vineri, consultaţii şi consiliere oncologică gratuită, la sediul din str. Eugeniu Carada, nr. 18, Craiova. Cei interesaţi pot suna pentru programări la numărul 0773.341.560, de luni până vineri, între orele 8.00-22.00.