Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează vineri, 6 noiembrie, ora 18:00, în Salonul Medieval, o nouă ediţie a manifestării „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”. Invitaţi în cetate sunt, ca de obicei, un poet consacrat și altul la început de drum: Spiridon Popescu și Nina Voiculescu. Moderatorul întâlnirii este Petrișor Militaru.
„De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” este o manifestare care şi-a propus să familiarizeze publicul cu poezia craioveană contemporană. La aceste întâlniri sunt prezenţi doi poeţi craioveni, un tânăr şi un senior. Pe lângă faptul că vor citi din creaţia proprie, aceştia vor avea ocazia să împărtăşească celor de faţă impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat şi modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană. La finalul întâlnirii, poeţii invitaţi răspund întrebărilor din public.Această ediţie este inclusă în programul manifestărilor din cadrul proiectului „Săptămâna TRADEM”, desfăşurat în perioada 2-7 noiembrie. Intrarea publicului este liberă
„De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei