5.1 C
Craiova
duminică, 19 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRaluca Prună este propunerea oficială pentru Ministerul Justiţiei

Raluca Prună este propunerea oficială pentru Ministerul Justiţiei

Raluca Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană, este propunerea pentru Ministerul Justiţiei, nominalizarea ei fiind depusă la Parlament, potrivit unor surse politice, citate de Mediafax. Ea urmează să fie audiată de parlamentarii din comisiile juridice după ce va sosi în ţară de la Bruxelles, în condiţiile în care şedinţa Parlamentului pentru votul de încredere care ar urma să fie dat Cabinetului Cioloş a fost amânată.

Şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului era programată pentru ora 10.00, însă programul va fi modificat, potrivit unor surse parlamentare, în condiţiile în care în lista miniştrilor au apărut schimbări de ultim moment, iar premierul desemnat a trimis Parlamentului o nouă variantă a programului de guvernare.

După retragerea Cristinei Guseth, a fost avansat numele lui Mihai Selegean pentru ministerul Justiţiei, membrii comisiilor juridice fiind înştiinţaţi, neoficial, în legătură cu această nominalizare. Cea asupra căreia s-a decis premierul desemnat este însă Raluca Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană, care este aşteptată să sosească de la Bruxelles.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS