5.4 C
Craiova
joi, 5 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrăpăd pe strada Nouă

Prăpăd pe strada Nouă

strada

O mare parte din strada Nouă din Craiova a fost, ieri, acoperită de apă, fiind inundate și câteva gospodării. Locuitorii din zonă susţin că trebuie să suporte astfel de situaţii destul de des și se plâng de faptul că strada le-a fost spartă în urma lucrărilor efectuate la rețelele de apă și canalizare. Autoritățile spun că o conductă de apă a cedat la probele de presiune și că tot ce pot să facă, în astfel de cazuri, este să trimită vidanje la fața locului, în timp ce constructorii trebuie să remedieze defecțiunea.

Strada Nouă din Craiova, situată înainte de intrarea în comuna Podari, a fost, ieri, inundată, după ce o conductă de apă a cedat și a răbufnit inclusiv în curțile oamenilor. Aceștia povestesc că au sunat la Telefonul Cetățeanului pentru a sesiza problema, dar că au fost plimbați de colo-colo. „Stând în curte, am observat cum intră apa pe sub poartă. Ne-a inundat și un vecin m-a strigat să ies la poartă ca să facem un dig, că s-a spart o conductă. A inundat inclusiv lemnele. Am făcut o sesizare la Telefonul Cetățeanului, de unde am fost trimiși la Compania de Apă Oltenia (CAO). De acolo, ne-au spus că nu este de competența dânșilor, și așa mai departe. Aici, din primăvară se efectuează lucrări de canalizare și se bagă și apă. Nu știm ce să mai facem“, a povestit Florin, unul dintre locatarii din zonă. Gheorghița Dumitrescu, care stă tot în zonă, este nemulțumită și de felul în care arată strada din cauza lucrărilor. „Au lucrat multe echipe, oameni necalificați, neplătiți, și nu își asumă nimeni responsabilitatea. Strada este așa din primăvară. Nu sunt cinci metri fără să se spargă altă țeavă. Acum, probabil că au băgat presiune, cine știe, și a venit apa. Ne-a inundat lemnele, cărbunii. Noi ce facem toată iarna? Plus mizeria de pe stradă!“, s-a plâns femeia.

Conducta a cedat la probe

La fața locului lucrau, spre prânz, mai mulți muncitori, în vederea remedierii avariei. Contactați de GdS, reprezentanții autorității locale au explicat că respectiva conductă a cedat în momentul în care s-au executat probele de presiune. „Pe strada Nouă se efectuează două tipuri de lucrări, pe două proiecte diferite din fonduri europene. Pe de-o parte, la canalizare lucrează societatea Mitliv, iar la introducerea conductei de apă lucrează Hidroconstrucția. Când Hidroconstrucția a făcut probele de presiune pe magistrala de apă care leagă și comuna Podari la rețea, a cedat o lipitură și s-a produs o avarie“, a declarat managerul public al Craiovei, Radu Preda. Ce fac autoritățile în această situație? „Hidroconstrucția și Mitliv lucrează pentru a repara spărtura, iar CAO va veni cu o vidanjă în cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.) pentru a evacua apa de pe stradă și din gospodării spre canalul deja existent“, a încheiat Preda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS