În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ieri, în jurul orei 14.00, poliţiştii vâlceni, în colaborare cu poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare la P. D., de 40 de ani şi I. F., de 23 de ani, ambii din municipiu, Colonia Nuci, despre care existau date şi informaţii că pe timp de noapte au comis mai multe furturi din autoturisme.
Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.
Suspectul P. D. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând ca în data de 04.12.2015, să fie prezentat Judecătoriei cu propunere de arestare preventivă.