7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate60 de metri patrati de mizerie dezbina doua surori

60 de metri patrati de mizerie dezbina doua surori

Problema locuintelor este inca greu de rezolvat si foarte multi oameni cu posibilitati materiale reduse sau aproape inexistente asteapta un ajutor din partea autoritatilor. In aceasta situatie sint membrii familiei Constantinescu, care in 1992 au fost nevoiti sa-si vinda apartamentul pentru ca Stefan, capul familiei, s-a imbolnavit, iar sotia a trebuit sa aiba grija de cei patru copii.

Doi ani mai tirziu dupa ce si-au cheltuit banii pe medicamente, chirie si mincare, sotii Constantinescu au obtinut o repartitie la un camin din Isalnita. Dar cum in caminul din Isalnita nu existau lumina, apa si caldura, a trebuit sa plece si de acolo. Fara locuinta si fara bani, familia Constantinescu a fost nevoita sa isi incredinteze trei din cei patru copii Centrului de Plasament nr. 2 din Craiova. Celalalt, Marian, are 16 ani si sta mai mult in spitale, fiind diagnosticat cu cardiomiopatie si avind nevoie de un transplant de inima. Familia Constantinescu s-a adresat Primariei din Craiova pentru repartitia unei locuinte si i s-a promis ajutor. Pina atunci, familia a locuit intr-un camin de pe strada Motrului, fiind primita de sora lui Iboico Constantinescu, care s-a oferit sa ii cazeze pina isi gasesc o locuinta.

Fiecare cu jumatatea lui de camera, altfel…ba!

„Am stat la sora-mea pina acum trei saptamini, m-a ajutat, nu zic ca nu… Cind m-am dus iar la primarie sa ne dea locuinta, domnul Tatian s-a oferit sa ne ajute si a zis ca putem sa locuim si noi in camera in care sta sora-mea, ca e destul loc si putem sa o impartim in doua“.

Cind Dumitru Tatian, presedintele Partidei Romilor, a venit la caminul in care locuia familia Constantinescu, pentru a imparti camera de 60 de metri patrati astfel incit cele doua familii sa conlocuiasca pina la gasirea unei alte solutii, s-a iscat scandalul. „Am tinut-o pe sora-mea fara sa-i cer nimic, nici chirie, ca erau si ei necajiti, si acum vor sa intre peste mine…Eu am doi copii, imi ploua in casa si o ducem si noi destul de prost. Noi patru si cu ei sase, unde sa stam toti?! Pina la urma ne dau afara“, a spus Ana Fieraru. Femeia a adaugat ca, daca primaria hotaraste ca si celelalte zece camere din camin sa fie impartite pe jumatate, atunci ar fi de acord cu acest lucru, dar, daca vor fi fortati sa imparta camera cu familia surorii ei, atunci familia Fieraru se va posta in fata primariei pentru a i se face dreptate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS