2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA cui este groapa din trotuar?

A cui este groapa din trotuar?

Un craiovean spune că este ignorat de autorități, deși a sesizat Compania de Apă Oltenia despre faptul că, de aproximativ o săptămână, o parte a trotuarului din fața imobilului său s-a prăbușit.

Pe strada Sfinții Apostoli din Craiova, de aproape o săptămână, trotuarul din dreptul unui imobil s-a prăbușit cu bordură cu tot. Pământul de sub covorul asfaltic a fost luat, cel mai probabil, de apă și în mijlocul trotuarului s-a căscat un crater adânc de peste o jumătate de metru. „Pe strada Sfinții Apostoli, de aproape o săptămână s-a prăbușit o parte a trotuarului, cu bordură cu tot. Eu am făcut sesizări la Compania de Apă, dar aceasta nu a răspuns sesizării pe care am făcut-o încă de joi și a devenit periculos locul și pentru cei cu mașini, și pentru cei care merg pe trotuar, care pot să cadă aici. Eu cred că este din cauza unor lucrări pe care le-a făcut Compania de Apă la rețea, unde, în urmă cu ceva timp, s-a produs o avarie. Probabil că apa a lucrat pe sub asfalt și s-a prăbușit covorul asfaltic și bordura. Am făcut o sesizare la CAO, este acolo o cerere înregistrată cu numărul 10.330. Am cerut măcar să semnalizeze zona, dar nu s-a deplasat nimeni, iar eu consider că este o urgență“, a spus Mircea Busuiocescu, proprietarul unui imobil de pe strada Sfinții Apostoli.
Într-adevăr, pe strada Sfinții Apostoli, în dreptul numărului 3, trotuarul și o bordură au fost înghițite de o groapă atât de adâncă încât un om intră până la brâu în ea.
Constantin Mitriță, directorul Companiei de Apă Oltenia, a precizat: „Nu avem nici o sesizare de pe strada Sfinții Apostoli. Vom verifica, să vedem dacă această surpare s-a produs din cauza rețelei de canalizare sau a rețelei de gaze. Echipele noastre s-au deplasat deja la fața locului și vom lua măsurile care se impun“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS