Cauzele refugiului sirian

Doi cercetători foarte talentați, Seth G.Jones și Martin C. Libicki, ambii angajați ai RAND Corporation, o organizație de cercetare cu realizări excepționale, au fost curioși să afle cum sfârșesc grupările teroriste. Pentru aceasta, ei au inventariat și au studiat 648 de grupări teroriste care au existat între 1968 și 2006. În esență, cei doi cercetători au aflat că 43% din grupările teroriste sfârșesc prin a se transforma sau a se lipi în/de mișcări politice, 40% sunt închise prin activitatea poliției, parchetelor, serviciilor de informații și puterii judecătorești, 10% din mișcările teroriste se închid pentru că își ating scopurile, iar 7% sunt închise datorită activității armatei. Este o lecție foarte dură pentru cei care consideră că ISIS, Al-Qaida, Hezbollah și alte mișcări teroriste din Orientul Mijlociu pot fi suprimate rapid prin acțiune militară. Cartea se poate citi gratuit aici.
Ar fi bine să se găsească un editor care să traducă această carte în românește, pentru că mulți ar beneficia de pe urma ei. Nu numai prin procedura copy-paste pentru doctorate și teze de licență, ci și pentru adevăratele învățăminte rezultate dintr-un proiect de cercetare care seamănă mai degrabă cu munca unui chinez bătrân care numără boabe de orez.
Orientul Mijlociu este blestemat. Subsolul său are foarte mult petrol și gaze naturale și, ca urmare, a devenit ținta tuturor de la sfârșitul secolului al XIX-lea, de când petrolul a devenit noua forță a energiei mondiale. S-au scris sute de mii de articole și zeci de mii de cărți despre Orientul Mijlociu. Este o încercare peste putința unui om obișnuit să le consulte și să le înțeleagă pe toate.
Esența scrierilor este însă aceeași, ca în orice altă aventură istorică a resurselor naturale. Dacă ai resurse naturale, nu le poți apăra decât cu ajutorul unei organizații statale mai puternică decât cele ale invadatorilor. Aceasta este istoria aurului dacic și mayaș, a cărbunelui din Anglia și Germania, a petrolului și gazului din Orientul Mijlociu și a pământurilor roditoare din Vestul american. Ori de câte ori resursele naturale dorite sunt apărate de organizații statale puternice și în continuă evoluție, resursele naturale devin motoare interne de dezvoltare socială și economică. Ori de câte ori resursele naturale sunt apărate de organizații statale slabe și înapoiate, ele devin mașini de sărăcire și marginalizare pentru populația care se întâmplă să le posede inițial. Pentru arabii din Orientul Mijlociu (dar nu numai pentru arabi, ci și pentru persani, otomani, kurzi, afgani etc.), petrolul și gazele au fost și sunt surse de inegalitate, război, sărăcie și băjenie. O pătură foarte subțire, fie bazată pe dreptul divin, ca în Arabia Saudită, sau pe dreptul armelor, ca în dictaturile de stânga și religioase, trăiește în condiții de un lux greu de imaginat pentru omul obișnuit, iar 95% din populație nu are nici o șansă să aspire la mai mult decât o masă plină și o slujbă decentă. În câte o perioadă istorică, pentru unii, viața pare să se îmbunătățească prin tot felul de măsuri sociale, finanțate din redevențele pe țiței. Dar aceste perioade sunt scurte și plătite de obicei cu suferință, migrație și subdezvoltare.
În Orientul Mijlociu ajung bani mulți, dar nici pe de parte sumele care se produc în comerțul cu petrol și gaze naturale. Cea mai mare parte a banilor care ajung acolo este cheltuită pentru menținerea la putere a unor grupări care se consideră îndreptățite să conducă. De exemplu, minoritatea shiită din Irak, care a colaborat cu ocupantul francez la începutul anilor 1920, revendică mereu dreptul istoric de a conduce Irakul, deși acest drept este inexistent. Războiul civil între shiiți și suniți în Irak a provocat sute de mii de victime în ultimii zece ani și a deplasat peste două milioane de persoane dintr-un loc în altul, pentru rațiuni etnice și religioase.
Este foarte greu să înțelegi ce se întâmplă în Orientul Mijlociu dacă nu știi că multe dintre aceste țări sunt construcții artificiale după căderea Imperiului Otoman – care a dominat zona pentru aproape o jumătate de mileniu. Este foarte greu să pricepi de ce sute de mii de familii de sirieni au ales calea exilului spre Turcia și, mai departe, spre Europa Occidentală, dacă nu știi că minoritatea alawistă din Siria se menține la putere de peste 40 de ani prin forță, teroare și corupție, sprijinită când de Rusia, când de SUA, în funcție de interesele momentului. Este foarte greu să accepți tragismul refugiaților, dacă nu știi că, de departe, cel mai mare finanțator al mișcărilor islamiste violente este familia regală a Arabiei Saudite, partenerul SUA în scăderea prețurilor la petrol pentru a slăbi Venezuela, Iranul și Rusia.
Cum spun cei doi cercetători citați la începutul acestui articol, mișcările extremiste nu sunt oprite cu armatele decât în foarte rare cazuri.
Însă când armele vorbesc, oamenii suferă. Și nu numai cei înarmați.