Ortodoxe
Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei; Sf. Mc. Sinet;
Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului
Greco-catolice
Sf. ep. Spiridon al Trimitundei, Taumaturgul
Romano-catolice
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe; Epimah și Alexandru, m.
Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 decembrie.
Sfântul Spiridon a trăit în veacul al VI-lea, în Cipru. A fost păstor de oi, a fost căsătorit și a avut o fiică, Irina.
Născându-se într-o familie de oameni simpli, Sfântul Spiridon era și el smerit cu inima și bun cu viața. Astfel a viețuit cu cinste și cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândețe, lui Iacob în simplitatea inimii și lui Avraam în iubire de străini.
A fost înscăunat ca episcop al Trimitundei, după moartea soției sale. Aici a păstorit până în anul 348, când s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în Biserica „Sfinților Apostoli” din Trimitunda
Avea darul tămăduirilor prin rugăciune, fiind numit de popor „făcătorul de minuni”.
A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, mărturisind credința în dumnezeirea lui Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie. Tradiția spune că și-a însoțit cuvântul de apărare a dogmei cu o minune: a luat o cărămidă și, făcând asupra ei semnul crucii cu mâna dreaptă, a strâns-o în cealaltă mână și din cărămidă s-au văzut ieșind: focul, care s-a ridicat în văzduh, apa, care a curs pe pământ și în mâna Sfântului Spiridon a rămas lutul, închipuindu-se astfel, prin mijlocirea celor create, adevărul despre Sfânta Treime, cea într-o ființă.
În prezent, moaște sale se află în Biserica Sfântului Spiridon din insula Corfu. Aici sărbătoarea hramului începe în fiecare an cu o săptămână înainte, în duminica premergătoare sărbătorii din 12 decembrie, când moaștele Sfântului Spiridon sunt scoase și așezate într-un loc special pentru închinarea credincioșilor.
În afară de hram, moaștele Sfântului sunt scoase în procesiune de mai multe ori pe an cu diferite ocazii.
Sursa: AGERPRES