-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEstimări privind producţia de carne în următorii zece ani

Estimări privind producţia de carne în următorii zece ani

Consumul mondial de carne se estimează că va înregistra o creştere de 15% între 2015 şi 2025, mai lent decât în deceniul anterior, dar echivalent cu întreaga producţie a Uniunii Europene dintr-un an.

potrivit agroinfo.ro, datorită redresării economice şi a preţurilor uşor mai scăzute, consumul total de carne pe cap de locuitor din UE a crescut cu 1,8 kg în ultimii doi ani, astfel încât în 2016 se estimează că se va ajunge la 67,6 kg. Totuşi, peste zece ani, consumul pe cap de locuitor este de aşteptat să scadă din nou la 66,7 kg, aproape de nivelul înregistrat în 2008, conform previziunilor exprimate în cel mai recent raport al Comisiei Europene.

Producţia de carne de vită din spaţiul comunitar continuă să fie influenţată de evoluţia efectivelor de vaci pentru lapte. După doi ani de creştere, analiştii europeni vorbesc de un uşor declin în acest sector, urmând ca până în 2025 să se ajungă la o producţie anuală de 7,5 milioane de tone.

Pe de altă parte, producţia de carne de porc este prognozată să câştige aproape 2 procente în următorii zece ani. Deşi se aşteaptă o scădere a consumului intern, exporturile se pare că vor creşte în mod constant, datorită cererii susţinute la nivel mondial şi a preţurilor favorabile.

Pentru perioada 2016-2025, o creştere ceva mai pronunţată (de 4 la sută), se anunţă la producţia de carne de pasăre. Această ipoteză este susţinută în special de nevoile tot mai mari din afara blocului comunitar. În asemenea condiţii, exporturile UE de carne de pasăre ar putea ajunge la 1,6 milioane tone anual spre sfârşitul decadei, ceea ce reprezintă o creştere de 15 la sută faţă de nivelul actual. Chiar şi aşa, producătorii europeni vor trebui să facă faţă concurenţei din partea Braziliei şi SUA, ţări care vor pune în continuare presiune pe preţ.

În ceea ce priveşte carnea de oaie şi de capră, după mai mulţi ani de declin, producţia şi consumul au mari şanse să se stabilizeze la nivelul actual, datorită îmbunătăţirii profitabilităţii şi a cererilor constante.

Creşterea demografică şi îmbunătăţirea condiţiilor economice din ţările în curs de dezvoltare sunt, de asemenea, factori care vor stimula producţia de carne din Uniunea Europeană în următorii zece ani, se mai arată în raportul Comisiei Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS