8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBadea a avizat siglele pe plan internațional

Badea a avizat siglele pe plan internațional

Pavel Badea a „securizat“ siglele CSU pe plan internaţional (Foto: Lucian Anghel)
Pavel Badea a „securizat“ siglele CSU pe plan internaţional (Foto: Lucian Anghel)

Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, a susținut vineri o conferință de presă în care a anunțat că a avizat siglele cu leul și cea cu dungile la Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă (mărci, desene și modele industriale), având astfel dreptul de folosință a acestora inclusiv în competițiile internaționale. Forul respectiv, a cărui prescurtare este OHIM, are sediul în localitatea Alicante (Spania) și este o agenţie a Uniunii Europene responsabilă cu promovarea şi administrarea mărcii comunitare (din 1994) şi a desenului comunitar înregistrat (din 2003). La mijlocul lunii trecute, CS Universitatea Craiova a primit recunoașterea Tribunalului București ca fiind deținătoarea de drept a siglei cu leul.
„Acum câteva luni, CS Universitatea Craiova a făcut demersurile necesare avizării la nivel european ale celor două sigle care considerăm noi că au aparținut dintotdeauna clubului nostru. Acum trei zile am obținut din Spania acordul oficial al Oficiului pentru Armonizare în Piața Internă al celor două mărci pentru folosință europeană. Este vorba despre sigla clubului-mamă și marca echipei de fotbal din perioada de până în 1991. Cele două mărci au aparținut patrimoniului Clubului Sportiv Universitatea Craiova, club de drept public, şi nu vor fi ale lui Pavel Badea și nici copiilor copiilor mei. Ele sunt ale craiovenilor, ale Ministerului Educației și vor fi folosite de Clubul Sportiv Universitatea în competițiile naționale și internaționale, în care va reprezenta Craiova și craiovenii. Această acțiune a avut termen de contestație și nu s-au depus nici un fel de obiecții, deci este o decizie definitivă și irevocabilă pentru folosința lor. Eram obligat să fac acest lucru și îmi pot imputa că nu am făcut-o mai devreme. Mulți dintre noi nu știau ce înseamnă să avem aceste două sigle în patrimoniu. Ne-am lovit în ultimii ani de probleme care vizează folosința de către mai mulți utilizatori ai acestor mărci și, pentru a evita ambiguitatea și starea de incertitudine, am decis să facem aceste înregistrări“, a explicat Pavel Badea.

„Leul“ va merge la primărie

Conducătorul CSU a recunoscut însă că pe plan intern încă există un litigiu pe rol în privința mărcii cu leul, contestatar fiind Adrian Mititelu, fostul finanțator al defunctei FC Universitatea. Badea a mai spus că odată ce se va clarifica situația, „leul“ va ajunge în curtea primăriei.
„În privința leului, în momentul actual există un litigiu la nivel național cu Adrian Mititelu. În primă instanță am câștigat noi, cei de la Clubul Sportiv Universitatea Craiova, și vom vedea ce se va întâmpla la următoarea instanță. În momentul în care vom avea din partea Consiliului de Administrație toate condițiile îndeplinite din punct de vedere legal vom transmite sigla cu leul către comunitate, către Primăria Craiova, pentru că noi avem sigla clubului-mamă, cea cu dungile, care ne reprezintă din anul 1948“, a punctat directorul CSU.

„Actuala echipă poate folosi ambele sigle“

Pavel Badea a explicat în ce constă colaborarea cu primăria și cu finanțatorii echipei de fotbal, punctând totodată că formația de Liga I nu va putea să-și desfășoare activitatea în alt oraș, cum s-a întâmplat cu FC Universitatea, care a fost mutată voit pentru o perioadă la Severin.
„CS Universitatea Craiova a avut până în 1991 în componență și secția de fotbal, iar echipa a evoluat sub titulatura asta, deci nu văd ce am putea discuta mai mult. Cei care și-au desfășurat activitatea pe fotbal după 1991 nu au avut acceptul nici din partea Universității și nici a Ministerului Educației pentru a folosi numele sau mărcile. Actuala echipă poate folosi ambele sigle conform parteneriatului pe care îl avem, contra unui avantaj pe care îl are CS Universitatea Craiova. Acesta este pecuniar. Noi, în momentul în care am intrat în asociere, am dorit în primul rând să dăm craiovenilor o echipă de fotbal, apoi să găsim resurse pentru CS Universitatea Craiova pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime și cred că am reușit. Să ne înțelegem, nu eu am găsit finanțatorul actualei echipe, ci am fost invitat să fac parte dintr-un proiect. Finanțatorul a contactat-o direct pe doamna primar Lia Olguța Vasilescu pentru a da drumul unui proiect nou. Cei care au dorit acest proiect au avut nevoie de un partener care să aibă credibilitate, iar acesta era Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Conform regulamentului de organizare al clubului, directorul, în speță eu, aveam dreptul să intru în această asociație. Am respectat legea întocmai. În cadrul acestui parteneriat este stipulată condiția ca echipa care își desfășoară activitatea în urma parteneriatului să joace doar în Craiova. Oricine va juca în Craiova și va avea girul comunității și al Clubului Sportiv Universitatea poate să spună că îi reprezintă pe craioveni“, a completat Pavel Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS