PNL a avut discuţii informale cu membrii Guvernului în care a cerut ca majorarea salariului minim pe economie să fie gândită în paralel cu reducerea poverii fiscale pe muncă, a declarat, duminică, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. Aceasta a mai spus că salariul minim va creşte fie din ianuarie, fie din vară, informează Mediafax.
”În discuţiile noastre informale (…), am rugat membrii Guvernului să se gândească, în paralel cu creşterea salariului minim pe economie, la posibilitatea reducerii poverii pe muncă. (…) A fost propunerea noastră şi la dezbateriile Codului Fiscal, niciun partid nu s-a opus. Cu toţii am agreat că, în anul 2016, va fi principala măsură penntru stimularea muncii în România. Aşteptăm acum să vedem dacă Guvernul va veni în întâmpinarea acestei opinii”, a spus Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă.
Ea a afirmat că în anul 2016 salariul minim pe economie va fi majorat, fără a preciza când anume se va întâmpla acest lucru.
”În 2016, va fi această mărire de salariu minim. Rămâne de văzut poziţia Guvernului, în funcţie de consultările pe care le are şi a studiilor de impact. Nu știu să spun dacă mărirea va fi din ianuarie sau din vară. Nu s-a discutat despre taxe pe angajat, anjajator sau despre procentul de 16% din programul PNL. S-a discutat la modul principial despre reducerea poverii pe muncă, nu am impus propunerile noastre din programul de guvernare, care în condiţiile noului Cod Fiscal este posibil să nu mai poată fi aplicate. Trebuie să găsim o soluţie în această direcţie.”, a mai declarat Alina Gorghiu.