Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu prin Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei organizează mâine, de la ora 11.00, cea de-a doua ediţie a Simpozionului „1989 – Adevăr şi Manipulare”. Potrivit instituţiei, „Simpozionul urmăreşte decelarea faptelor în succesiunea lor pentru a identifica fragmentele de adevăr din arsenalul manipulării grosiere. Evenimentele şi faptele din decembrie 1989 vor fi investigate din perspectivă istorică, juridică şi sociologică şi se va încerca restituirea adevărului prin recursul la istoria recentă, împreună cu următorii invitaţi: Grigore Cartianu, Laurenţiu Ciocăzanu, Radu Moraru, Dan Voinea şi Marius Mioc”, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu. Evenimentul se va desfăşura la sediul Universității din Campusul Studențesc Debarcader.
Ceremonial evocator şi în Piaţa Prefecturii
Şi în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, autorităţile judeţene vor organiza un ceremonial evocator, civil, militar şi religios. Manifestările organizate la 26 de ani de la evenimentele din 1989 vor debuta la ora 10,00, cu intonarea imnului naţional. Vor susţine discursuri reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, părinţi ai celor decedaţi la revoluţie. Este vorba de profesorul Girgore Haidău, tatăl sublocotenentului post mortem Grigore Cătălin Haidău, mort prin împuşcare în decembrie 1989. Vor mai lua cuvântul primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, prefectul de Gorj, Alin Văcaru, şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. Va fi oficiată o slujbă religioasă în memoria gorjenilor morţi la revoluţie şi vor fi depuse coroane de flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoriu şi la troiţele şi monumentele închinate eroilor Revoluţiei din 1989.