Pentru Guus Hiddink, calificarea in semifinalele Ligii Campionilor a fost ca un vis, insa tehnicianul lui PSV Eindhoven a precizat ca echipa sa este matura si nu a ajuns intimplator in aceasta faza. „Cind vad parcursul nostru din iulie anul trecut si pina in prezent sint foarte mindru. Este de necrezut ca ne aflam in semifinalele Ligii Campionilor. A fost o seara exceptionala pentru PSV si pentru fotbalul olandez. Aceasta calificare nu a venit insa din intimplare. Am o echipa matura. Baietii au reactionat extraordinar dupa golul marcat de Lyon si am controlat destul de bine jocul dupa aceea“, a spus Hiddink.
Eliminarea lui Olimpique Lyon pentru a doua oara consecutiv in sferturile de finala ale Ligii Campionilor i-a produs tehnicianului Paul Le Guen cea mai mare deceptie din cariera sa. „Cind ma uit la parcursul nostru in acest sezon al Ligii Campionilor si la cele doua meciuri cu PSV, este teribil. Viata merge inainte, dar nu este usor deloc.“, a afirmat antrenorul francez.