Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) şi craioveanul Valentin Ghionea (Orlen Wisla Plock) au fost declaraţi, de Federaţia Română de Handbal, cei mai buni handbalişti în anul 2015, topul fiind completat de Paula Ungureanu, Isabella Gulden, respectiv Cristian Fenici şi Jacov Vrankovici.
Potrivit anunţului FRH, la feminin, interul stânga Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) a fost declarată cea mai bună jucătoare din 2015, în timp ce portarul Paula Ungureanu (HCM Baia Mare) a fost desemnată cea mai bună jucătoare română din Liga Naţională pe anul 2015, iar Isabella Gulden (CSM Bucureşti) cea mai bună jucătoare străină din Liga Naţională în 2015.
De asemenea, la masculin, titlul de jucătorul anului 2015 i-a revenit extremei dreapta Valentin Ghionea (Orlen Wisla Plock), în timp ce centrul Cristian Fenici (Poli Timişoara) a fost declarat cel mai bun jucător român din Liga Naţională, iar Jacov Vrankovici (Dinamo Bucureşti), cel mai bun jucător străin din Liga Naţională în 2015.
Topul anunţat de FRH a fost întocmit pe baza voturilor antrenorilor din Liga Naţională, împreună cu Departamentul Tehnic al forului naţional.