Pe timpul atentionării Cod Galben, sunt pregătite să intervină 132 de utilaje de deszăpezire, 36 pe cele şase tronsoane de drum naţional care străbat judeţul Olt ( în total peste 300 de km) şi 96 de utilajele pe cei peste 950 de km de drum judeţean.
În ceea ce priveşte persoane care necesită dializă, cele două societăţi care se ocupă de transportul dializaţilor au comunicat faptul că nu au pacineti planificaţi pentru transport în intervalul în care se află în vigoare codul de ninsoare.
Gravidele în ultimul trimestru de sarcina sunt monitorizate, iar dacă vremea se va înrăutăţi acestea vor fi transportate către spitale.
Cetăţeni trebuie să anunţe autorităţile locale despre persoanele fără adăpost, persoanele care nu au posibilităţi materiale să–şi încălzească locuinţa sau bătrânii care locuiesc singuri. Sunt estimate în perioada următoare temperaturi scăzute şi persoanele aflate în dificultate pot fi cazate, temporar, în spaţiile asigurate în fiecare localitate.
Pentru intervenţia în situaţii de urgenţă peste 120 de pompieri olteni se află în obiectiv, iar alţi 120 sunt pregătiţi să se prezinte în cel mai scurt timp la unităţile de care aparţin. De asemenea, dacă situaţia o va impune, în judeţele care nu sunt vizate de atenţionările meteo, sunt pregătite detaşamente de pompieri care se pot deplasa în zonele afectate de fenomenele meteo periculoase.