Fostul antrenor al CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, s-a arătat dezamăgit de faptul că acționarii grupării din Bănie au negociat vânzarea jucătorilor Andrei Ivan, Nicușor Bancu, Alexandru Mateiu și Bogdan Vătăjelu la Steaua și că l-au „scăpat“ pe Thaer Bawab la campioană. Tehnicianul consideră că politica ar trebui să includă vânzările de fotbalişti doar în străinătate, nicidecum în țară.
„Am crezut că e o glumă cu negocierile cu Steaua. Am fost surprins și nu mi-a făcut plăcere să văd în presă acest subiect, pentru că este vorba despre CS Universitatea Craiova până la urmă. Dacă se întâmpla la altă echipă, aș fi citit pasager, nu m-aș fi implicat atât de mult emoțional. Sunt cu totul de acord ca un jucător să se transfere în străinătate, pentru că e păcat să-l oprești să câștige mai mult, iar clubul ar putea dezvolta o astfel de rețetă financiară și ar câștiga și în imagine. Dar am spus-o de multe ori că nu sunt de acord cu transferurile de jucători de la CS Universitatea Craiova la o echipă din țară, nu neapărat la Steaua sau Dinamo. Și nu o să fiu niciodată de acord, dar acum prea puțin contează părerea mea. Dau un exemplu: dacă Ivan ar pleca la Barcelona, ar fi ceva senzațional pentru Craiova și pentru întreg fotbalul românesc, pentru că nu ar mai fi Hagi și Popescu ultimii care ar fi evoluat acolo. Să dea Dumnezeu să fie așa! De Bawab ce să zic? Atâta timp cât clubul a renunțat la el din cauza salariului era normal să-și caute o echipă. Este o pierdere pentru noi și un câștig pentru Steaua, pentru că este un fotbalist de calitate, cu o tehnică ieșită din comun“, a spus Emil Săndoi, pentru GdS.
Tehnicianul craiovean a salutat decizia FRF în privința acordării dreptului de a legitima jucători liberi de contract pentru CS Universitatea Craiova: „Este un avantaj pentru noi că putem legitima jucători liberi de contract. În prezent, poți să găsești fotbaliști liberi de contract foarte buni, care să fie utili pentru echipă, dar trebuie căutați cu atenție și aduși pe posturile unde antrenorii știu că lucrurile nu merg bine. Mă bucur că s-a luat această decizie și că s-a judecat în favoarea clubului“.
Alb-albaștrii joacă după planul fostului antrenor
Alb-albaștrii încheie mâine primul stagiu de pregătire din Antalya și vor avea la activ trei jocuri amicale disputate, contabilizându-l și pe cel programat astăzi, de la ora 15.00, cu Austria Viena, partide care în opinia lui Emil Săndoi nu pot reflecta cu exactitate nivelul echipei. Fostul strateg al CSU consideră că o concluzie mult mai elocventă poate fi trasă după stagiul al doilea, programat în intervalul 25 ianuarie – 5 februarie, când oltenii vor da piept cu MTK Budapesta (Ungaria, 28 ianuarie), FC Paksi (Ungaria, 31 ianuarie), Slovan Bratislava (Slovacia, 3 februarie) și FC Sioni Bolnisi (Georgia, 4 februarie).
„Primul joc a fost cu o echipă din liga a treia din Germania, FC Hallescher, și victoria este firească, iar ieri (marți – n.r.) au jucat cu locul zece din Austria (RZ Pellets WAC – n.r.) și au pierdut cu 2-1, dar până la urmă nu sunt atât de importante rezultatele. Este o perioadă mai grea, de acumulări, de încercări. Este adevărat că, dacă realizezi rezultate bune și în amicale, este mult mai bine, dar nu trebuie să faci un capăt de țară că se pierde nu știu ce meci. Este mult mai important să facă o pregătire fizică bună. Nu știu ce regim de antrenamente au băieții, dar să știți că programul de jocuri eu l-am stabilit. Am spus că la început vreau un joc cu o echipă din ligile inferioare, apoi adversarul să fie din ce în ce mai bun. Am zis că în al doilea stagiu vreau la penultimul joc o echipă mai tare, iar ultimul să fie cu o formație mai modestă. Conducerea a realizat un program bun de amicale, dar totul depinde de fiecare antrenor cum își dozează echipa“, a explicat Săndoi.
„Echipa ar trebui să termine fără probleme pe locul șapte“
Întrebat dacă CS Universitatea Craiova are forța să termine pe primul loc în play-out, Emil Săndoi a punctat că trupa lui Daniel Mogoșanu și Victor Naicu are șanse considerabile, dar că trebuie să știe să gestioneze momentele-cheie care vor apărea pe parcurs.
„Acum și un loc șapte poate să te ducă în Liga Europa, așa cum s-a întâmplat și în campionatul trecut, pentru că unele echipe din play-off au mari probleme financiare. Este foarte important cum va fi abordat campionatul în continuare, pentru că nu este o atmosferă deosebită. Echipa a obținut foarte multe puncte cu formațiile care sunt clasate pe loc de play-out, 21 din 27, și, dacă va avea şi de acum înainte aceleași evoluții, ar trebui să termine fără probleme pe locul șapte. În ceea ce privește această echipă, voi fi mereu alături de ea, le voi ține pumnii băieților și de fiecare dată voi dori ca rezultatele să fie cele mai bune. A fost și decizia mea să plec și nu-mi pare rău că am luat-o. Chiar simți nevoia câteodată să iei o pauză“, a punctat Emil Săndoi.