Pacienții care consideră că medicii care s-au ocupat de ei au greșit în anumite privințe sau rudele care luptă pentru ca decesul celor dragi lor să fie „răzbunat“ duc lupte grele să li se facă dreptate. Consimțământul scris dat de pacient pentru orice procedură medicală sau intevenție care îi este făcută nu scapă cadrele medicale de orice răspundere dacă au greșit. Important este ca la intrarea în spital bolnavul să semneze că el sau aparținătorii săi au acces la documentele sale medicale cu care pot demonstra dacă s-a greșit sau nu. GdS a încercat să afle de la avocați și reprezentanții pacienților care sunt hibele din sistem și ce pași trebuie urmați pentru aflarea adevărului.
Malpraxisul este un subiect care stârnește mereu controverse. Mulți pacienți sau rudele acestora care au suspiciunea că medicul a greșit încearcă să-și găsească dreptatea în instanță, la Colegiul Medicilor sau la managerii de spitale. GdS v-a prezentat cazul lui Stan Brandibur, un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Craiova, care a murit miercuri. Familia acestuia susţine că bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova pe picioarele lui pentru o banală durere în stern, însă după o esofagoscopie realizată în Secţia de ORL, starea pacientului s-a agravat și în final a decedat la un spital privat din București. Considerând că s-a făcut o greșeală medicală, familia acestuia a angajat un avocat şi a menţionat că va depune plângeri atât la Consiliul de Etică, la Colegiul Medicilor, cât şi la Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de malpraxis. Ce trebuie știut despre tot procesul pe care, de regulă, rudele îl urmează în acest sens?
La internarea în spital, pacientul trebuie să-și dea consimţământul scris pentru orice procedură sau intervenție medicală care urmează să îi fie făcută, în care împreună cu medicul își asumă și anumite riscuri care pot apărea. Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003, art. 18, specifică: „Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord“.
„Consimțământul se dă pe ceea ce îți explică medicul“
De asemenea, pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa. Consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate bolnavului, după cum prevede tot Legea drepturilor pacientului. Din momentul în care bolnavul semnează că este de acord cu intervenția, întrebarea pusă de pacienți și rude este legată de răspunderea pe care o mai are medicul în cazul unor eventuale complicații.
Mihai Costache, avocat cu specializare în malpraxis medical, spune că acceptul pacientului se dă pentru riscurile normale acceptate de standardul medical pentru acea procedură. „Consimțământul înseamnă că pacientul își asumă riscurile medicale normale. Adică dacă semnezi că ești de acord să îți pună o plombă, nu înseamnă că semnezi că ești de acord să și mori. Ești de acord că te doare, că poate să se miște dintele, că se mai poate fisura maxilarul, chestii pe care medicina le acceptă ca fiind posibile. Consimțământul se dă pe ceea ce îți explică medicul și pentru riscurile normale acceptate de standardul medical pentru acea procedură. Dacă medicul introduce endoscopul și după această procedură omul este infectat cu HIV, nu este un risc normal, nu ți-l asumi, dar dacă omul are la esofag o problemă genetică este posibil să apară probleme ce nu țin de medic și pe care ți le asumi și tu“, a explicat avocatul.
„În spitalele de stat, fișa consimțământului este standard“
În cazul în care pacientul nu poate comunica și nu are pe nimeni care să semneze pentru el, la nivelul spitalului se formează comisia de arbitraj de specialitate, care este constituită din trei medici pentru pacienţii internaţi în spitale şi din doi medici pentru pacienţii din ambulator. Una dintre hibele sistemului este că formularul în care bolnavul își dă consimțământul este același în toate secțiile. „Problema este că în spitalele de stat fișa consimțământului este standard și valabilă pentru toate specializările, iar la dermatologie nu sunt aceleași riscuri ca la neurochirurgie. În mod normal, acest consimțământ trebuie personalizat pe fiecare procedură și pacient, una este să ai 25 de ani și alta să ai 80 de ani. Mai sunt medici care au timp și le fac diferențiat. În mod normal, medicul ar trebui să discute cu pacientul asupra riscurilor sale, să le pună pe hârtie și pe acelea, să le semneze bolnavul. La stat nu fac asta, nu au timp. Este un tipizat. Unii sunt mai șmecheri și, când fac consimțământul, undeva mai jos îți pun și ceva de genul că dacă a cumpărat materiale medicale, precum protezele, pacientul renunță la dreptul de a solicita rambursarea de la Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă omul nu semnează hârtia, nu îl operează, și în acest fel, pentru a fi operat, semnează că renunță la acei bani. Însă medicii nu fac de capul lor asta și nu este invenția lor“, a adăugat avocatul Mihai Costache.
„Standardul medical nu este o lege, un regulament“
Eroarea medicală se stabilește în funcție de standardul medical care este prevăzut de norme, protocoale, tratate, practica medicală, studii științifice. Nu există o lege care să spună cum se face operația X sau Y. În plus, dacă o anumită procedură nu a fost urmată de medic, se ia în calcul și dacă acesta a dispus de aparatura și condițiile necesare. „Nu este o lege, medicina nu e drept. Nu avem în Codul Civil capitolul chirurgie să vedem dacă s-a respectat legea. Standardul medical nu este o lege, un regulament, însă periodic mai apare un studiu care este general acceptat. Dacă standardul medical în tratatul lui X spune că la endoscopie se face nu știu ce analiză înainte, să vedem cum este esofagul, și medicul nu a făcut-o, și putea să o facă în România pentru că standardul este românesc și internațional, și dacă nu are aparatura necesară nu se poate efectua, înseamnă că a greșit. Când se verifică dacă medicul a greșit, se ia în calcul standardul medical românesc de la data la care s-a greșit, dotarea spitalului, însă, dacă medicul nu dispunea de aparatura necesară, putea trimite pacientul în altă parte“, a completat avocatul.
„CM nu analizează dosarul din punct de vedere medical“
Rudele sau pacienții merg, de cele mai multe ori, să își caute dreptatea la Colegiul Medicilor (CM). Avocatul Mihai Costache spune însă că CM nu analizează dosarul din punct de vedere medical și că de aici se pot da doar sancțiuni din punct de vedere disciplinar. Culpa medicală se dovedește, în primul rând, cu expertiza medico-legală. „Colegiul Medicilor nu are atribuții în malpraxis. Nu există cuvântul malpraxis sau culpă medicală în Legea Sănătății, la capitolul Colegiul Medicilor. Este un mit urban pe care, în general, presa îl folosește și spune că pacientul a mers și a depus reclamație la Colegiul Medicilor. Poți să depui reclamație, dar CM nu analizează dosarul din punct de vedere medical, ei dau sancțiuni din punct de vedere disciplinar, de exemplu că nu au respectat regulile de igienă, că nu l-au investigat mai repede fiind la urgență. Poți face reclamație la ei că te-a înjurat medicul, că ți-a dat o palmă, că te-a ținut pe hol. O culpă medicală se dovedește cu expertiza medico-legală, care se face la solicitarea instanței sau a Parchetului. Colegiul poate să dea soluție favorabilă medicului și avocatul acestuia o folosește și încurcă pacientul. În urmă cu mulți ani, ca Parchetele să scape de dosare așteptau răspunsul de la CM, că nimeni nu știa cu ce se mănâncă malpraxisul. Toți așteptau să spună CM dacă s-a greșit sau nu și stăteau cu anii dosarele. Am dosare la care au trecut și doi ani până a răspuns CM, eu am mers în paralel“, a completat Mihai Costache.
„Unii medici plătesc avocatul pacientului ca să scape de povară“
Procedurile prin care sistemul românesc ar trebui să ajute pacienții sau pe rudele acestora să dovedească o greșeală medicală sunt greoaie. Fără bani și simțind că se luptă cu morile de vânt, cei mai mulți renunță. În 2014, 917 persoane au apelat la Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP) să îi ajute în lupta pentru dreptate. Vasile Barbu, președintele ANPP, spune că legea actuală a malpraxisului este făcută de așa natură încât cadrele medicale să iasă basma curată de cele mai multe ori. „Consimțământul nu-l scutește pe medic de anumite responsabilități. Consimțământul este valabil numai pentru situațiile în care statistic s-a întâmplat ca la unul din 10.000 sau 100.000 de pacienți să apară probleme. Medicul de expertiză medico-legală stabilește dacă este o culpă medicală prin probele de la dosar, dacă pacientul este în viață expertiza se face pe bază de biopsii și alte evaluări paraclinice sau dacă este decedat se face autopsia. În aceste cazuri, aparținătorii trebuie să apeleze la un avocat și la un expert de medicină legală. Problema este că pentru asemenea cazuri se cere, în general, cam un milion de euro despăgubiri, instanțele nu dau, dar atât se cere și în aceste cazuri unii avocați se vând. Adică, uneori, unii medici plătesc avocatul pacientului ca să scape de povară, știind că asigurarea de malpraxis nu îi acoperă dauna. Legea actuală a malpraxisului este făcută de așa natură încât cadrele medicale să iasă basma curată. Probele sunt alterate, falsificate, unele se scot din foaia de observație“, precizează Vasile Barbu.
„Unii medici se pot acoperi de hârtii“
Important este ca pacientul la internare să semneze acea anexă care privește accesul familiei la datele medicale. Dacă nu a fost semnat și pacientul a decedat, familia nu mai are acces la datele medicale pe care să le verifice. Doar Parchetul poate ajunge la acestea. „Este important acest lucru pentru că unii medici se pot acoperi de hârtii. Cel care face internarea este obligat să îi prezinte această anexă pacientului și să-l informeze. Doar Parchetul mai are acces la datele medicale și asta durează. Sunt multe situații în care spitalele nu dau pacientului această anexă. Să nu uităm că legislația a fost făcută în primul rând de medici sau cu participarea lor. Asociații de pacienți nu existau sau nu aveau acces. Există un nou proiect de lege pentru malpraxis care este blocat la Senat. În anul 2014, 917 pacienți sau aparținători ai acestora au făcut sesizări de suspiciune de malpraxis către ANPP. Dintre acestea, 35 de cazuri au ajuns în instanță sau la Parchet. Majoritatea pacienților au câștigat, dar depinde și de avocat. La două dintre cazuri, avocatul s-a «vândut» medicilor“, mai spune reprezentantul pacienților.
Vasile Barbu este de părere că la legea actuală a malpraxisului ar trebui să introducă faptul că expertizarea cazurilor se face de către un corp de experți. „Ar trebui să existe mai mulți experți care să analizeze un caz, o echipă, nu un singur specialist, care ar putea fi cumpărat de firma de asigurări sau de medicul acuzat. Legislația este făcută să genereze corupție“, a încheiat reprezentantul pacienților.
Pacienții sau rudele acestora trebuie să știe că se pot adresa și Consiliilor de Etică, care funcționează de câteva luni în cadrul oricărui spital și din care fac parte și reprezentanți ai pacienților, care luptă pentru drepturile lor.
