Formația ACS Podari s-a impus categoric, scor 4-0, în partida amicală disputată astăzi, la Făcăi, în compania grupării CS Universitatea II Craiova. Golurile trupei antrenate de Gigi Ciurea au fost marcate de Adrian Cârstea (34), Robert Vulpe (54) și Alex Raicea (70, 80).
ACS Podari: Mecea – Cioinac, Vulpe, Avram, Marinoiu – D. Stancu, I. Sârmon – Georgescu, Cârstea, Crușoveanu – Simion. Au mai intrat: Tuță, Iovănescu – I. Stancu, Dragomir, Gârbiță, Marcu, Chircan, Raicea și Coțofană.
CSU II Craiova: Dică – Ghincea, Ed. Dina, M. Ivan, Andrei – Surugiu, Florea, Iuga – Rodeanu, Jurj, Geanimu. Au mai jucat: Nica, Nedieanu – Puțintelu, Neacșu, Luică, Lăzărescu, Căle, Hodea, L. Scarlat, Medrea, Drăghici, Trancă, Vlădoiu, Armășelu și Stroe.
Pentru ACS Podari a fost cel de-al doilea test susținut în această iarnă, în primul impunându-se cu 4-1 în fața juniorilor A de la Academia „Gică Popescu”.
În schimb, pentru alb-albaștrii lui Bogdan Vrăjitoarea, Alin Gavrilă și Tibi Lung a fost primul test din 2016.