Poliţiştii au ridicat, astăzi, toată aparatura de interceptare găsită în biroul fostului manager privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. O comisie special desemnată de actualul director Laurenţiu Ciobotărică a verificat în această săptămână biroul lui Ciurel, în timp ce ex-managerul se afla în concediu medical. Potrivit unor surse din cadrul companiei ar fi fost descoperită aparatură de bruiaj şi o cameră video ascunsă într-un ceas şi care ar fi fost conectată la un laptop. În urma celor apărute în presă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj s-a sesizat şi a început verificări preliminare, după ce au fos ridicate obiectele respective. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, nu a fost deschis încă un dosar de cercetare penală, până nu se va stabili dacă deţinerea aparaturii respective este legală sau nu.
Corpul de control al premierului, la CEO
Fostul manager privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, nu a intrat numai în vizorul poliţiştilor, ci şi al Corpului de Control al premierului Dacian Cioloş. Inspectorii din Corpul de Control guvernamental s-au aflat de la începutul acestei săptămâni la Târgu Jiu, iar astăzi au părăsit compania. Verificările reprezentanţilor guvernului ar fi vizat tranzacţiile financiare şi banii alocaţi pentru sport în mandatul lui Laurenţiu Ciurel. Este vorba de modul în care au fost realizate finanţările la echipele de forbal, baschet şi handbal de primă ligă, la care Complexul Energetic Oltenia este asociat, alături de Primăria Târgu Jiu, Artego, Consiliul Judeţean Gorj şi sindicatele din cadrul companiei. Ciurel nu mai este director general al Complexului Energetic Oltenia, din data de 4 decembrie anul trecut, când a fost revocat din funcţie pentru rezultate proaste. Ex-managerul privat este, de asemenea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în celebrul dosar „Turceni-Rovinari” în care mai sunt inculpaţi fostul premier Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, precum şi foştii directori de termocentrale Octavian Graure şi Dumitru Cristea. De precizat că Laurenţiu Ciurel la rămas angajat în cadrul CEO, fiind încă într-o perioadă prelungită de preaviz şi urmează să i se ofere un post în cadrul Diviziei Miniere.