6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLucrări la piciorul fisurat al pasajului suprateran

Lucrări la piciorul fisurat al pasajului suprateran

Muncitorii au început, ieri, demontarea amortizorului, care s-ar fi blocat din cauza frigului (Foto: GdS)
Muncitorii au început, ieri, demontarea amortizorului, care s-ar fi blocat din cauza frigului (Foto: GdS)

O echipă de muncitori a fost timisă, ieri, să demonteze amortizorul seismic de pe pilonul nr. 7 al pasajului suprateran din centrul municipiului Craiova, care s-a fisurat. După ce se va stabili care a fost cauza fisurării pilonului, urmează ca proiectantul să ofere o soluție pentru remedierea problemei.

Autoritățile locale încearcă să stabilească de ce s-a fisurat piciorul numărul 7 al pasajului suprateran din centrul municipiului Craiova, iar proiectantul să vină cu o soluție pentru remedierea problemei.
Reaminim că, în urmă cu o săptămână, mai multe fisuri au apărut pe una dintre pilele (picioarele) de susținere a pasajului suprateran din Craiova, dat în folosință în urmă cu trei ani și jumătate.
Încă de atunci s-a stabilit că, cel mai probabil, amortizorul antiseismic s-a blocat și a forțat buloanele cu care este prins de piciorul pasajului. Tot atunci, autoritățile locale au dat asigurări că nu există nici un pericol, iar circulația rutieră se va desfășura în condiții normale pe pasajul suprateran. „Este o problemă la compensatorul de la pila nr. 7. Din cauza temperaturilor scăzute și pe o perioadă mare de timp, s-a blocat acest compensator, iar asta a dus la apariția unor fisuri superficiale. De joi (28 ianuarie – n.r.) s-a semnalizat problema aceasta, iar astăzi (luni, 1 februarie – n.r.) au fost prezenți la fața locului reprezentanții constructorului și ai proiectantului și au verificat situația. Urmează ca șuruburile de la toți compensatorii să fie slăbite pentru a se verifica profunzimea. Circulația pe pasaj nu va fi afectată de aceste verificări“, a declarat viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.
După cum spuneam, ieri, o echipă de muncitori începuse demontarea amortizorului cu probleme, ocazie cu care se va putea vedea și adâncimea crăpăturilor apărute în pila de susținere a pasajului. Reprezentanții firmei care se ocupă de lucrare au explicat pentru GdS că proiectantul este cel care trebuie să vină cu o soluție pentru remedierea problemei. Asta abia însă după ce amortizorul va fi demontat pentru a se stabili dacă s-a blocat și dacă din cauza lui s-a fisurat piciorul pasajului. Ieri, circulația rutieră pe pasajul suprateran se desfășura în condiții normale.

Cum funcționează amortizoarele antiseismice

Pasajul suprateran din centrul Craiovei a fost dat în folosință în iulie 2012, investiția de aproximativ zece milioane de euro fiind făcută din fonduri europene. Pasajul a fost construit de asocierea dintre SCT SA București și SC Erpia SA.
În octombrie, același an, SCT Bucureşti a montat amortizoare seismice la toate picioarele pasajului, structura acestuia fiind proiectată şi construită încât să se poată mişca în lung. Din cele şapte picioare pe care se sprijină tablierul, pila numărul 4, cea din mijloc, are un sistem de reazem fix, iar celelalte permit deplasări foarte mici ale podului, care se dilată vara, din cauza căldurii, şi se contractă iarna, la frig.
În cazul unui cutremur, aceste mişcări ar fi mai ample, forţând prinderea de pe piciorul din mijloc. Tocmai pentru a limita aceste mișcări mai ample, au fost montate aceste amortizoare seismice hidraulice, care au rolul de a prelua și distribui către toate picioarele o parte din mişcarea pasajului.
Potrivit constructorului, amortizoarele montate pe picioarele pasajului suprateran din Craiova sunt hidraulice și au un sistem de supape care se închid la un şoc puternic. „Aceste amortizoare acţionează oarecum similar cu centura de siguranţă dintr-un autovehicul, care permite mişcările uşoare, dar se blochează la şoc. La fel vor face şi amortizoarele antiseismice, ale căror pistoane se pot lungi sau scurta doar la mişcări lente, cum ar fi dilatarea din timpul verii sau contractarea la frigul din timpul iernii, dar se vor bloca la mişcări bruşte, precum cele produse de un seism, transmiţând efortul prin toate pilele podului, către sol“, explicau reprezentanții SCT Bucureşti. Rămâne de văzut de ce s-a blocat amortizorul care ar fi trebuit să funcționeze fără probleme iarna, dar și care va fi soluția oferită de proiectant.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS