8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii Târgu Jiu deschide „balul“

Pandurii Târgu Jiu deschide „balul“

Gorjenii atacă partea a doua a campionatului cu forţe proaspete
Gorjenii atacă partea a doua a campionatului cu forţe proaspete

Gata cu meciurile amicale, de astăzi înainte echipele din Liga I joacă pe puncte. Partea a doua a sezonului competiţional 2015/2016 se reia cu partida ASA Târgu Mureş – Pandurii Târgu Jiu, programată astăzi, de la ora 20.30, în ciuda eforturilor făcute de gorjeni care au dorit reprogramarea sa. Gruparea olteană, care nu-şi face probleme pentru calificarea în play-off, atacă „returul“ cu cinci jucători noi. Patru au fost prezentaţi cu fast miercuri după-amiază, în speţă fundaşul stânga Florin Acsinte, mijlocaşii Alexandru Răuţă şi Adrian Ropotan şi atacantul Liviu Antal, iar al cincilea a fost convins ieri să semneze. Este vorba despre fundaşul bosniac Gordan Bunoza, care a jucat sezonul trecut pentru Dinamo, el urmând să îmbrace tricoul gorjenilor pentru un an şi jumătate. Preşedintele Narcis Răducan nu exclude nici cooptarea portarului Cristi Bălgrădean, de la CS Universitatea Craiova. „Vom vedea dacă este necesar să-l aducem sau nu pe Bălgrădean“, a declarat conducătorul pandurilor, Narcis Răducan, punctând că orice venire aduce și o plecare de la echipă.

„Sunt mulţumit de perioada de pregătire“

La rândul său, antrenorul gorjenilor, Edi Iordănescu, s-a arătat mulțumit de pregătirea efectuată în Spania, de transferurile realizate și se așteaptă la rezultate bune. „Sunt mulțumit de perioada de pregătire, de modul în care au răspuns jucătorii. În paralel, ne-am mișcat bine și pe piața transferurilor, am mizat pe fotbaliști pe care îi cunoșteam destul de bine, jucători români alături de care am mai lucrat și avem toate speranțele că se vor integra rapid la Pandurii. Vom avea nevoie de fiecare component al echipei în perioada următoare, mai ales în play off-ul campionatului, unul care se anunță foarte dificil. Singurul minus major al acestei perioade de iarnă ar fi acela că nu am avut la dispoziție întreg grupul, mă refer la cei patru jucători de bază care a trebuit să plece la națională într-un moment-cheie al cantonamentului din Spania“, a afirmat Edi Iordănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS