4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua mondială a justiției sociale

Ziua mondială a justiției sociale

index52

Ziua mondială a justiției sociale este marcată anual, la 20 februarie. Inițiativă a Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007, a început să fie aniversată din anul 2009. La 10 iunie 2008, Organizația Mondială a Muncii a adoptat Declarația privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă.

Conform Asociației Române pentru Transparență, termenul de justiție socială, inventat de către Luigi Taparelli în anul 1840, desemnează modul în care este aplicată justiția într-o societate în relație cu clasele sociale existente în ea. În esență, ea se referă la conceptul potrivit căruia toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi și oportunități economice, politice și sociale. Pentru adepții justiției sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea și respectarea drepturilor cetățenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceștia. Astfel, scopul Zilei mondiale a justiției sociale este de a atrage atenția factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, șomajul și excluziunea socială. În literatura de specialitate, se consideră că un individ este exclus social dacă este rezident într-o zonă geografică a societății, dar din motive în afara controlului său, nu poate participa la activitățile normale ale cetățenilor din acea societate, chiar dacă și-a dori să o facă. Totodată, cu prilejul acestei zile sunt promovate valori precum solidaritatea, echitatea și tratamentul egal oferit cetățenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătății. Inegalitățile imense de venit atât pe plan național, cât și internațional, reprezintă, la rândul lor, un factor ce poate ridica obstacole în calea justiției socială. În acest sens, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat: ”înmulțirea cazurilor de excluziune socială și creșterea inegalităților sociale trebuie să ne determine să intensificăm eforturile pentru a le asigura tuturor oamenilor, fără excepție, dreptul și posibilitatea de a-și îmbunătăți nivelul de trai, al lor și al semenilor lor”.

În 2015, tema propusă de ONU pentru 20 februarie a fost „Lichidarea traficului cu ființe umane și a muncii forțate”. Pentru 2016, tema este ”O tranziție dreaptă: economii și societăți în armonie cu natura”.

Sursa: AGERPRES

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS