Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un tir de artilerie aparent în cadrul unor exerciții militare desfășurate în apropiere de o insulă situată nu departe de frontiera dintre cele două Corei, a indicat Seulul, într-un context de puternice tensiuni între cele două state, relatează AFP.
Potrivit agenției sud-coreene de presă Yonhap, tirul i-a forțat pe locuitorii din insula Yeonpyeong să se adăpostească pentru scurt timp. Phenianul a mai efectuat tiruri asupra insulei Yeonpyeong în 2010, care s-au soldat cu patru morți. Insula este situată în Marea Galbenă, în sudul imediat al frontierei nord-coreene. Tensiunile au crescut neîncetat în ultimele săptămâni între cele două Corei. După o lună de la cel de-al patrulea său test nuclear, Phenianul a procedat pe 7 februarie la lansarea unei rachete, considerată de către comunitatea internațională drept un test balistic. Joi, Seulul a anunțat că militari americani, de patru ori mai mulți decât se prevăzuse inițial, vor participa la manevre militare comune programate în martie pe teritoriul sud-coreean. Washingtonul va mobiliza 15.000 de militari — față de 3.700 în 2015 — în cursul acestor manevre anuale, a precizat Yonhap, citându-l pe ministrul apărării Han Min-goo.
Sursa: AGERPRES