Campionatul Național de atletism în sală, desfășurat weekendul trecut în sala de atletism din cadrul CSNB „Lia Manoliu“, a reunit 227 de atleți, 59 la feminin și 168 la masculin, reprezentând 71 de cluburi.
Craiovenii au urcat de opt ori pe podium. Cinci dintre medaliați au fost de la CSM Craiova. Adelina Pastor a cucerit un nou titlu național, în proba de 400 de metri. A fost una dintre cele mai spectaculoase probe, unde nici fotofinișul nu a putut departaja sportivele cu cea mai bună performanță, 54,08, astfel că ambele s-au urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere: Mirela Lavric (CSM Onești), care astfel își îmbunătățește cu 20 de sutimi recordul personal, și Adelina Pastor, sportivă aflată în dublă legitimare, CSM Craiova și CSM Timișoara.
Medalii de argint au obținut Ana Maria Roșianu, la 60 de metri, și Cornel Bănănău în întrecerea de 60 de metri garduri, în timp ce medalii de bronz au cucerit Andrei Ștefana (3.000 m) și ștafeta feminină de 4×2 tururi, compusă din Delia Pădureanu, Mihaela Popescu, Ștefania Sandu și Elena Moagă. Directorul clubului CSM, Mircea Călin, a spus că numărul medaliilor putea fi mai mare. „Sunt relativ mulțumit de rezultatele înregistrate la această finală. Am fi putut obține câteva medalii în plus, dar se vede lipsa bazelor sportive pentru atleții care se pregătesc în Craiova. Nu au unde să se antreneze în condiții optime, iar asta contează enorm. Însă, pentru moment, nu avem ce să facem și trebuie să așteptăm“, a spus Călin.
Bobocel încearcă să realizeze baremul la Istanbul
CS Universitatea Craiova a obținut trei medalii. Ancuța Bobocel a cucerit titlul național la 3.000 de metri, după o cursă solitară. Sportiva pregătită de Marin Istrate a încheiat cursa în 9 minute și 16 secunde, nu a reușit să-și realizeze barem pentru Mondialele din SUA, dar mai are o șansă în acest sfârșit de săptămână, când va concura la Campionatul Balcanic de sală de la Istanbul (Turcia). Tot la 3.000 m, pe locul trei s-a clasat Adela Bălțoi, de la Pandurii Târgu Jiu.
Gheban: Regret că n-am luat medalie și la 800 m
Alt reprezentant al CS Universitatea Craiova, juniorul Mădălin Gheban, a obținut două medalii în proba de 1.500 m, bronz la seniori și aur la tineret, iar la 800 de metri s-a clasat pe locul patru la tineret. „A fost un concurs tare pentru mine, eu fiind junior. Sunt puțin dezamăgit, deoarece în ziua a doua nu am putut lua medalie chiar în proba care îmi place, 800 de metri, dar fizicul, norocul și psihicul nu m-au ajutat în acel moment. Am fost foarte obosit după cursa de 1.500 de metri din prima zi“, a spus Gheban, care speră să urce pe podium și săptămâna viitoare, când se va disputa Campionatul Național pentru juniori 1, tot în sală.
Alte două sportive oltene au cucerit medalii de argint, Adela Bălțoi (CS Pandurii Târgu Jiu, 1.500 m) și craioveanca Florina Pierdevară, legitimată la Steaua București, care a avut un spectaculos duel cu câștigătoarea Claudia Bobocea.