4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDezbateri între autorități și patronate, la Târgu Jiu

Dezbateri între autorități și patronate, la Târgu Jiu

Autoritățile locale și ju­dețene s-au aflat față la față cu mediul de afa­ceri, în Târgu Jiu, în încercarea de a face cunoscute oportunitățile investiționale din zonă atât unor reprezentanți ai patronatelor românești reprezentate la nivel național, cât și potențialilor investitori străini care au afaceri pe teritoriul României.

Curierul Naţional şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), împreună cu Patronatul Presei Locale din România (PPLR), au organizat pe 25 februarie 2016, la Târgu Jiu, în Sala de Ședințe a Universității „Constantin Brâncuși“, o întâlnire cu mediul de afaceri local și cu autoritățile locale și județene. Evenimentul intitulat „Parteneri pentru dezvoltare“ a fost prima ediție din acest an a acestui gen de dezbateri care au devenit o tradiție pentru organizatori. Astfel de conferințe se desfășoară în fiecare județ al țării, câte una pe lună, organizatorii punând față în față antreprenori români și străini cu autoritățile locale și centrale.
Temele abordate joi la Târgu Jiu au fost legate de oportunităţi de dezvoltare economică în context regional, antreprenoriat rural, educaţie şi formare antreprenorială.

Antreprenoriatul în mediul rural este foarte slab dezvoltat

În sală au fost mai puțini oameni de afaceri, dar mai mulți reprezentanți ai unor patronate și ai autorităților locale. „UGIR și Curierul Național au demarat un program de dezbateri «Parteneri pentru dezvoltare». Sunt zece ediții în fiecare an. Știu că lumea și mai ales mediul de afaceri este reticent la astfel de dezbateri. Noi nu am venit să vindem iluzii. În calitatea mea de secretar general UGIR am mandatul să reprezint Confindustria, deci oamenii de afaceri italieni, am mandatul TIAD, care sunt oamenii de afaceri turci și care investesc. Am reușit lucruri importante. Colegul de la Slatina cunoaște situația parcurilor industriale și știm de unde am pornit. La Mehedinți s-a găsit o soluție pentru RAAN în timpul dezbaterilor noastre“, a spus, în deschiderea evenimentului de afaceri de la Târgu Jiu, Ștefan Rădeanu, secretarul general al UGIR și moderatorul evenimentului. Acesta a menționat că antreprenoriatul din mediul rural este foarte slab reprezentat și că autoritățile locale trebuie să își unească forțele cu antreprenorii pentru a sprijini demararea de afaceri la nivel regional. În mediul rural este nevoie de spații de depozitare a alimentelor, nu există încă o bursă agricolă și alte aspecte organizatorice de care ar fi nevoie pentru a se dezvolta agricultura, a mai punctat Ștefan Rădeanu.
Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a vorbit despre necesitatea unor schimbări esențiale în colaborarea dintre autoritățile publice și mediul de afaceri. „Am văzut doi-trei primari în sală și este clar că toți vor să își dezvolte mediul de afaceri din zona din care provin. Sunt necesare corelări administrative, chiar și facilitățile fiscale. Știți foarte bine că înscrierea în cartea funciară ne blochează foarte tare în dezvoltare; nu sunt clare lucrurile cu proprietatea unor terenuri și nu pot nici autoritățile locale să le preia, când s-ar putea face investiții pe ele. Suntem alături de dumneavoastră și ajutăm cum putem pentru dezvoltarea infrastructurii. Ne zbatem acum pentru realizarea centurii ocolitoare. E un proiect de infrastructură. Aeroport ne dorim cu toții, dar nu știu dacă putem să ne facem un plan de afaceri pe ani mulți, în speranța că se va construi. Dar să sperăm că se va realiza un astfel de proiect“, a spus subprefectul.

E nevoie de investitori în Gorj

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Gorj, Ciprian Adrian Florescu, a precizat că este nevoie de investitori serioși în Gorj: „Eu nu sunt un tip malițios, dar vă spun care este realitatea. Eu, de trei ani de când sunt în mandat, m-am săturat de discuții sterile, de investitori sau pseudoinvestitori care vin, văd cât e de frumos județul Gorj, se bucură de arta culinară a gorjenilor, ne spun că s-au simțit minunat și apoi nu-i mai vedem. Suedezi, chinezi, japonezi, irlandezi ne-au bătut meleagurile de-a lungul și de-a latul, însoțiți de reprezentanți ai autorităților, tocmai pentru a le arăta că există oportunități în Gorj. Dar aceste promisiuni nu s-au concretizat niciodată“, a spus vicepreședintele CJ la dezbaterile „Parteneri pentru dezvoltare“, organizate în Târgu Jiu. Vicepreședintele CJ Gorj a enumerat, în cadrul întâlnirii, domeniile în care se poate investi în Gorj, turismul fiind pe primul plan, cu componentele sale: turism ecumenic și cultural, datorită bisericilor existente și datorită operelor lui Constantin Brâncuși, precum și turismul legat de speologie, în Gorj fiind multe peșteri.

Necesitatea corelării programelor de studii cu nevoile pieței muncii

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, le-a transmis celor prezenți că se află „acasă la Brâncuși“ și a punctat faptul că educația antreprenorială este deosebit de importantă atât pentru firme, cât și pentru absolvenții unităților de învățământ.
„Pentru elevii care termină liceul, angajarea este o problemă. Am observat că aproape trei sferturi din profilurile de la liceu din municipiul Târgu Jiu sunt de mate-info. Asta înseamnă că dacă nu reușesc să urmeze o facultate în viitor nu pot să facă nimic cu această specializare. Din păcate, în ultimi ani au dispărut școlile profesionale, de arte și meserii. Am spus tot timpul că în ultimii 50 de ani s-a pierdut spiritul și inițiativa antreprenorială. Mulți tineri vin la primărie să se angajeze, dar ei vor doar în administrație, nu și în alte domenii. Mă voi referi la instalatori, de exempu. Nu există profil de instalatori în județul Golj, pentru că nu mai există această specializare. Dacă ne implicăm cu toții, acești tineri trebuie să învețe la o școală de instalatori și despre antreprenoriat, să învețe că trebuie să își găsească un contabil, să învețe cum să-și facă publicitate“, a precizat viceprimarul din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS