Selecționerul României, Anghel Iordănescu, a declarat ieri că nu este de acord cu varianta aleasă de oficialii FRF de a susține amicalul cu Spania, programat pe 27 martie, pe „Cluj Arena“, dacă nu se vor rezolva problemele cu „Arena Națională“.
„Nu știu dacă se va disputa la Cluj măcar meciul cu Lituania (23 martie – n.r.). Eu sunt convins că partida cu Spania se va juca la București pe «Arena Națională». Iar stadionul din Cluj, din informațiile pe care le am eu, nu se află într-o stare foarte bună. Nu aș vrea ca echipa națională să pățească la fel ca la Ploiești, la meciul cu Feroe, când ni s-a promis că vom avea un câmp de joc foarte bun și am rămas doar cu promisiunile“, a spus „Generalul“, la Digi Sport. „Trebuie făcut tot ce e cu putință pentru ca partida cu Spania să se joace la București. Sunt convins că atât FRF, cât și cei de la Primăria Capitalei își vor asuma răspunderea și jocul o să se dispute pe «Arena Național㻓, a completat Anghel Iordănescu.
Burleanu îi forțează mâna lui Sava
La rândul său, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a somat public pe Răzvan Sava, primarul interimar al Bucureştiului, să deschidă „Arena Naţională“ pentru meciurile tricolorilor.
„Îi solicit public, încă o dată, primarului interimar să-şi asume răspunderea alături de FRF pentru redeschiderea Arenei Naţionale. Redeschiderea stadionului are o miză naţională, dar se pare că primarul interimar al Capitalei nu înţelege acest lucru. Ne holbăm la Arena Naţională ca la drobul de sare din povestea lui Creangă. Dacă vreţi ca lumea să-şi amintească de dumnevoastră, nu mai pierdeţi timpul cu afişe electorale, ci luaţi decizii! Adresez public Primăriei Capitalei rugămintea de a lăsa stadionul în administrarea FRF. Îi transmitem un ultimatum: aşteptăm până mâine (astăzi – n.r.) la prânz decizia Primăriei Capitalei. Dacă nu primim un răspuns, mergem la Cluj şi transformăm Clujul în capitala fotbalului românesc“, a spus preşedintele FRF, într-o conferință de presă.
Amicalele tricolorilor până la participarea la Campionatul European din Franța: 23 martie: România – Lituania (Cluj Arena), 27 martie: România – Spania (Cluj Arena?), 3 iunie: România – Georgia (București). Trupa lui Anghel Iordănescu va mai disputa încă trei meciuri de verificare în cadrul cantonamentului pe care îl va susține în Italia, până acum fiind fixate doar datele la care ar trebui să se desfășoare întâlnirile, şi anume 22, 26 și 29 mai.